Decizie cu valoare de precedent: ANAF pierde un proces de peste 2 milioane de euro privind produse accizabile. Avocați: S-au încălcat principiul certitudinii impunerii și cel al aplicării unitare a legislației

Avocații de Zamfirescu Racoți Vasile&Partners (ZRVP) au câștigat definitiv un proces cu valoare de referință pentru un client care activează într-un domeniu legat de produse accizabile. Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat o hotătâre a Curții de Apel București prin care a fost anulată o decizie de impunere emisă de ANAF, conform căreia clientul ZRVP ar fi avut de achitat peste 10 milioane de lei.
Şerban Buşcu - mie, 22 nov. 2023, 14:53
Decizie cu valoare de precedent: ANAF pierde un proces de peste 2 milioane de euro privind produse accizabile. Avocați: S-au încălcat principiul certitudinii impunerii și cel al aplicării unitare a legislației

Societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) a obținut în instanță anularea deciziei de impunere emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru o companie activă pe piața de aerosol, specializată în comercializarea gazelor tehnice și pure. Litigiul a vizat domeniul produselor accizabile iar decizia Curții de Apel București, confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), este una de referință având în vedere complexitatea juridică a cazului și valoarea ridicată a obiectului litigiului. Soluția de admitere s-a întemeiat, între altele, pe încălcarea a două principii fundamentale de drept fiscal și procesual fiscal, respectiv principiul certitudinii impunerii și cel al aplicării unitare a legislației fiscale.

” O echipă mixtă de avocați și consultanți fiscali ai societății de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners a asistat și reprezentat clientul, o companie activă pe piața de aerosol, specializată în comercializarea gazelor tehnice și pure, în litigiul ce a avut ca obiect anularea deciziei de impunere emisă de ANAF, prin care se stabilise în sarcina societății obligații fiscale (accize) în cuantum de peste zece milioane de Lei pentru o pretinsă încălcare a procedurilor de declarare la autoritățile vamale și transport între două antrepozite fiscale a produselor accizabile, respectiv confiscarea produselor accizabile în valoare de aproximativ opt milioane de lei.”, explică avocații.

Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, confirmată în mare parte de instanța supremă, a fost anulată decizia de impunere, apreciindu-se că, pentru anul 2011, obligația fiscală a fost stabilită cu încălcarea normelor privind prescripția extinctivă, iar în ceea ce privește restul perioadei verificate, și anume 2012-2016, că societatea a respectat legislația în materie de accize. Mai mult, instanța a atras atenția că sancționarea unei societăți pentru o pretinsă neconformare, ca urmare a unor eventuale neclarități din legislația fiscală sau interpretări neunitare ale legislației între diferitele structuri din cadrul ANAF, este excesivă și disproporționată.

Este lăudabil că, după un litigiu greu, purtat pe mai multe planuri vreme de aproape șase ani, instanțele judecătorești au tranșat această dispută în favoarea clientului nostru, aplicând corect atât dispozițiile de procedură în materie de prescripție extinctivă, cât și prevederile de drept substanțial în materia accizelor, o zonă extrem de tehnică și relativ dificilă pentru juriști în general. Avem speranța că, după mai multe astfel de hotărâri, atât legiuitorul român, cât și organele chemate să aplice legea fiscală vor înțelege că, în fiscalitate, este nevoie de predictibilitate, de aplicare unitară a legislației, de proporționalitate și de încurajare a mediului de afaceri prin politici fiscale transparente,” a declarat Ovidiu Șerban, partener ZRVP.

Coordonarea echipei multidisciplinare de avocaţi și consultanți fiscali a fost asigurată de Ovidiu Șerban (partener ZRVP), alături de Ioana Höckl (partener ZRVP Tax). Din echipă au mai făcut parte avocați cu experiență solidă în drept fiscal: Simona Oprea, avocat colaborator coordonator ZVRP, și un colaborator extern al clientului, dl. avocat Constantin Marcu.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia așteaptă 34,5 milioane de turiști în acest an
Grecia așteaptă 34,5 milioane de turiști în acest an
Grecia ar urma să înregistreze noi cifre record privind sosirile turiştilor în 2024 şi în următorii ani, atrăgând vizitatori de pe noi pieţe şi consolidându-şi poziţia de destinaţie......
Ciolacu anunță că nu va reduce fiscalitatea pe muncă, în ciuda faptului că este una dintre cele mai ridicate din Europa
Ciolacu anunță că nu va reduce fiscalitatea pe muncă, în ciuda faptului că este una dintre cele mai ridicate din Europa
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la Târgovişte, că impozitarea muncii în România este una dintre cele mai ...
Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe este esenţială în viitoarea PAC
Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe este esenţială în viitoarea ...
Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe, prin care să se acorde acelaşi nivel al plăţilor pentru toţi ...
Bratislava ia în considerare construirea unui nou reactor nuclear, cu o capacitate de până la 1,2 gigawaţi
Bratislava ia în considerare construirea unui nou reactor nuclear, cu o capacitate de până la 1,2 gigawaţi
Guvernul slovac ia în considerare construirea unei noi unităţi nucleare, cu o capacitate de până la 1,2 gigawaţi (GW), ...