Portugalia: Socialiştii sesizează Curtea Constituţională în legătură cu bugetul de austeritate

Partidul Socialist, principala formaţiune de opoziţie, a sesizat joi Curtea Constituţională în legătură cu patru măsuri de austeritate incluse în bugetul pe 2014, adoptat la sfârşitul lunii noiembrie de guvernul portughez, a anunţat preşedintele grupului parlamentar al PS, citat de AFP.
Economica.net - vin, 10 ian. 2014, 05:20
Portugalia: Socialiştii sesizează Curtea Constituţională în legătură cu bugetul de austeritate

Reclamaţia opoziţiei socialiste se referă la tăierile salariale pentru funcţionari, condiţionarea resurselor pentru pensiile de văduvie, diminuarea pensiilor în instituţiile de stat, precum şi reducerea indemnizaţiilor de boală şi de şomaj.

Socialiştii consideră că aceste măsuri ‘încalcă principiul încrederii, proporţionalităţii şi egalităţii’, a explicat preşedintele grupului PS din Parlamentul de la Lisabona, Alberto Martins.

Anunţul intervine după respingerea pe 19 decembrie de către Curtea Constituţională a unei măsuri prevăzute în buget cu privire la tăieri de aproape 10% în pensiile mai mari de 600 de euro lunar ale funcţionarilor.

Sub presiunile creditorilor, guvernul portughez şi-a luat angajamentul să identifice o alternativă. Cabinetul a anunţat că va impozita pensionarii pentru a acoperi pierderile bugetare atrase de respingerea măsurii amintite.

Te-ar mai putea interesa și
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate...
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii blocați de banca americană Citibank
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii ...
Belarusul a reluat vânzările de hidroxid de potasiu în SUA după ridicarea sancţiunilor americane, dar doreşte ca Washingtonul ...
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat ...
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...