ANM: Vreme rece în Capiatală cu lapoviță și ninsoare sâmbătă și duminică. Cod portocaliu de precipitații pentru șase județe

Vremea în Capitală se va răci accentuat sâmbătă şi duminică, până la maxime de 6-7 grade Celsius, în timp ce precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar pe parcursul nopţii se va depune strat de zăpadă de 5 - 10 centimetri, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 25 - 26 noiembrie, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 25 nov. 2023, 13:13
ANM: Vreme rece în Capiatală cu lapoviță și ninsoare sâmbătă și duminică. Cod portocaliu de precipitații pentru șase județe

Potrivit ANM, în intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 8:00, cerul va fi acoperit şi pe tot parcursul intervalului vor fi precipitaţii, sub formă de ploaie, iar noaptea lapoviţă şi ninsoare. Se vor acumula cantităţi de apă însemnate, de 30 – 40 litr/mp. Pe parcursul nopţii se va depune strat de zăpadă, neuniform, de 5 – 10 cm. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (cu rafale în general de 40 – 50 km/h). Temperatura maximă va fi de 6 – 7 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

În intervalul 26 noiembrie, ora 8:00 – 26 noiembrie ora 18:00, vremea va fi mai rece decât normal în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări în primele ore, când vor mai fi precipitaţii slabe, mixte, apoi va deveni variabil. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 50 km/h. Temperatura maximă va fi de 5 – 6 grade Celsius.

Cod galben de vânt, ninsori și precipitații pentru mare parte din țară

Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de intensificări ale vântului, viscol şi precipitaţii însemnate cantitativ în judeţe din sudul, centrul şi nord-estul ţării, valabilă până duminică seara.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în perioada 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova precum şi în sudul şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii, sub formă de ninsoare la munte, iar în restul zonelor va ploua, apoi treptat, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) vor predomina ninsorile. Cantităţile de apă vor fi de 25 şi 35 de litri/mp.

Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60 – 75 km/h, vor fi intervale cu viscol şi vizibilitate scăzută.

Cod portocaliu pentru șase județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a mai emis, sâmbătă, o avertizare Cod portocaliu de precipitaţii abundente în şase judeţe din sudul şi sud-estul ţării, valabilă până duminică seara.

Astfel, în intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00, în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa vor fi precipitaţii abundente, se vor acumula 50 – 60 de litri/mp şi izolat 70 de litri/mp.

Meteorologii au mai emis o avertizare Cod portocaliu de viscol în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Bacău, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, care va fi în vigoare duminică, între orele 2:00 şi 16:00.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat, în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Bacău va ninge şi va fi viscol. Vântul va avea intensificări susţinute cu rafale în general de 85 – 90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de 90 – 110 km/h, va ninge şi va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
Au început alegerile pentru viitorul C.A. al BNR. Noua conducere va fi numită până cel târziu 1 iulie. Isărescu mai primește un mandat, Leonardo Badea va lua supravegherea bancară-SURSE
Au început alegerile pentru viitorul C.A. al BNR. Noua conducere va fi numită până cel târziu 1 iulie. Isărescu mai ...
A început bătălia pentru posturile din Consiliul de Administrație al BNR. Numirea și validarea noului Consiliu trebuie să aibă loc până la începutul vacanței parlamentare, la data de 1......
Banca Transilvania raportează pentru primele trei luni din an un profit net consolidat de peste 1,1 miliarde de lei, în creștere cu 35%
Banca Transilvania raportează pentru primele trei luni din an un profit net consolidat de peste 1,1 miliarde de lei, în ...
Guprul Banca Transilvania a anunțat astăzi că a obținut un profit net consolidat de 1,1324 de miliarde de lei (+35% față ...
Ploile abundente din Africa de Vest au dus cotațiile la cacao în jos, tendință care ar putea continua
Ploile abundente din Africa de Vest au dus cotațiile la cacao în jos, tendință care ar putea continua
Cotaţiile futures la cacao sunt în scădere, în urma ploilor favorabile pentru recoltele din Vestul Africii şi a analizei ...
Bittnet raportează o pierdere netă de 9,7 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului
Bittnet raportează o pierdere netă de 9,7 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului
Bittnet Group a încheiat primul trimestru al acestui an cu o pierdere netă de 9,7 milioane de lei, comparativ cu o pierdere ...