După Letonia, şi Lituania ar putea intra în zona euro, în 2015

Liderii Uniunii Europene, reuniţi vineri la Riga, s-au declarat optimişti în ceea ce priveşte intrarea Lituaniei în zona euro în 2015, după aderarea Letoniei, la 1 ianuarie 2014, informează AFP.
Economica.net - S, 11 ian. 2014, 07:10
După Letonia, şi Lituania ar putea intra în zona euro, în 2015

„Mă aştept ca Lituania să devină anul viitor cel de-al 19-lea membru al zonei euro, completând astfel aderarea ţărilor baltice la euro”, a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

‘În curând, toate cele trei ţări baltice vor fi membre ale zonei euro’, a declarat la rândul său preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ocazia intrării Letoniei în zona euro.

Membră a Uniunii Europene din 2004, Letonia este cea de-a doua ţară baltică şi cea de-a patra ţară fostă comunistă din Europa Centrală şi de Est care adoptă moneda unică europeană după Slovenia în 2007, Slovacia în 2009 şi Estonia în anul 2011.

Ţară cu două milioane de locuitori, care a traversat o criză economică foarte gravă în perioada 2008-2009, Letonia a reuşit să se redreseze cu ajutorul unor măsuri de austeritate draconice.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...