Acord la nivelul celor mai importante instituții din UE cu privire la interzicerea distrugerii hainelor nevândute

Parlamentul European şi statele membre UE au ajuns marţi la un acord vizând interzicerea distrugerii articolelor de îmbrăcăminte nevândute şi de asemenea au convenit să transforme produsele sustenabile în noua normă din UE, pentru ca acestea să dureze mai mult şi să fie mai uşor de reparat şi reciclat, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 05 dec. 2023, 21:13
Acord la nivelul celor mai importante instituții din UE cu privire la interzicerea distrugerii hainelor nevândute

La 30 martie 2022, Comisia Europeană a propus Regulamentul privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR), ca parte a Planului de acţiune al Comisiei privind economia circulară în cadrul Pactului verde european.

Noul regulament convenit de negociatorii Parlamentului şi statelor membre UE conţine măsuri menite să pună capăt practicii risipitoare şi dăunătoare mediului de distrugere a produselor de consum nevândute. Întreprinderile vor trebui să ia măsuri pentru a preveni această practică, iar colegiuitorii au introdus o interdicţie directă privind distrugerea produselor textile şi de încălţăminte nevândute, cu derogări pentru întreprinderile mici şi o perioadă de tranziţie pentru cele mijlocii. În timp, alte sectoare ar putea face obiectul unor astfel de interdicţii, dacă este necesar.

În plus, întreprinderile mari vor trebui să dezvăluie în fiecare an câte produse de consum nevândute elimină şi de ce. Se preconizează că acest lucru va descuraja puternic întreprinderile să se implice în această practică.

„A venit timpul să punem capăt modelului „atrage, fabrică, aruncă” care este atât de nociv pentru planeta, sănătatea şi economia noastră. Noile produse vor fi concepute într-o manieră care să fie benefică pentru toţi, care respectă planeta şi protejează mediul”, a declarat raportorul Alessandra Moretti, membră a grupului S&D.

Patronatul european a salutat şi el acordul convenit marţi dar în acelaşi timp s-a declarat preocupat de noile constrângeri administrative. „Regulamentul privind proiectarea ecologică are potenţialul de a crea o piaţă solidă pentru produsele circulare şi a accelera tranziţia”, a salutat Markus Beyrer, director general la BusinessEurope, care a adăugat însă că se teme că „cerinţele în materie de informaţii sunt imposibil de realizat şi vor crea costuri suplimentare” pentru companii.

Textul negociat de mai multe luni de colegiuitorii din UE urmează acum să fie adoptat în mod formal de eurodeputaţi în sesiune plenară şi de statele membre UE.

Te-ar mai putea interesa și
Plumb, mercur sau arsenic: cum diferă chelarea în funcție de metalul implicat?
Plumb, mercur sau arsenic: cum diferă chelarea în funcție de metalul implicat?
Agenții chelatori funcționează asemenea unor molecule-capcană, care se leagă de anumiți ioni metalici și formează compuși pe care organismul îi poate elimina. În schimb, aceeași......
Mega-fuziunea Euronext-Deutsche Boerse. Veştile despre reluarea discuţiilor au ridicat preţul acțiunilor celor două companii
Mega-fuziunea Euronext-Deutsche Boerse. Veştile despre reluarea discuţiilor au ridicat preţul acțiunilor celor două ...
Acţiunile Euronext şi Deutsche Boerse au urcat luni cu aproximativ 2%, după ce directorul general al Euronext, Stéphane ...
Grecii de la PPC fac un pas mare înainte în proiectele fotovoltaice uriașe de peste 600 MW pe care le dezvoltă în vestul României. Contract de 144 mil. euro semnat
Grecii de la PPC fac un pas mare înainte în proiectele fotovoltaice uriașe de peste 600 MW pe care le dezvoltă în vestul ...
PPC a atribuit contractul pentru lucrările de racordare la rețeaua de înaltă tensiune a unei capacități fotovoltaice ...
Scandal în Japonia. Conducerea unei centrale nucleare a fost demisă după falsificarea unor date seismice
Scandal în Japonia. Conducerea unei centrale nucleare a fost demisă după falsificarea unor date seismice
Compania japoneză Chubu Electric Power Co. a anunţat luni demisia preşedintelui său şi a preşedintelui consiliului ...