Olanda anunţă că este de acord cu aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen

Olanda a declarat vineri că este de acord cu aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen, transmite Reuters, care citează agenţia de presă olandeză ANP.
AGERPRES - vin, 15 dec. 2023, 18:53
Olanda anunţă că este de acord cu aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen

Anunţul a fost făcut Ministerul Justiţiei olandez, ceea ce pune capăt opoziţiei de lungă durată a Olandei faţă de intrarea Bulgariei în spaţiul european de liberă circulaţie.

În acest context, singura ţară care ar trebui să îşi schimbe poziţia şi să accepte aderarea României şi a Bulgariei – care îndeplinesc tehnic criteriile necesare – la Schengen este Austria. Viena s-a pronunţat în ultimul an împotriva extinderii spaţiului de liberă circulaţie, invocând faptul că acesta nu este funcţional întrucât în centrul şi vestul Europei ajung numeroşi migranţi neînregistraţi.

Anterior în cursul zilei de vineri, premierul bulgar Nikolai Denkov afirmase la Bruxelles că aşteaptă ca parlamentul olandez să-şi ridice veto-ul privind aderarea ţării sale la Schengen în zilele următoare.

Guvernul olandez a avut o şedinţă vineri şi o decizie privind extinderea Schengen va fi înaintată legislativului pentru aprobare finală, a explicat Denkov.

„Am parcurs un lung drum pentru a face acest lucru posibil”, a declarat şeful guvernului bulgar.

El a enumerat legile adoptate de parlamentul bulgar, închiderea Mecanismului de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene, rezultatele pozitive ale ultimei misiuni în Bulgaria a Comisiei cu oficiali de la Haga şi Viena. „Toţi aceştia au fost paşi care ne-au dus în acest moment în care aşteptăm un rezultat pozitiv”, a spus şeful executivului bulgar.

Acesta a precizat că discuţiile continuă cu Austria. „Discutăm scenarii, facem schimb de texte posibile ale unei decizii. Dar cât timp nu este totul convenit este vorba doar de discuţii preliminare. Un lucru este sigur: fără o decizie pozitivă a Olandei, totul a fost fără rost”, a adăugat premierul bulgar.

„Olanda a spus mereu că este important pentru ea să vadă recomandările privind statul de drept îndeplinite. Ea a vrut să vadă concluziile misiunii verificate de Comisia Europeană. Există un raport, unul foarte pozitiv. Decizia guvernului olandez de astăzi este bazată pe acest raport”, a mai spus Nikolai Denkov presei bulgare la Bruxelles.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...