Nicolăescu: Încercăm să punem pe piaţă vaccinul antigripal de la Cantacuzino până la sfârşitul lunii

Producţia de vaccin antigripal de la Institutul Cantacuzino a fost încheiată, însă mai trebuie făcute studiile clinice, dozele urmând să fie puse pe piaţă, probabil, până la sfârşitul lunii, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Economica.net - J, 16 ian. 2014, 17:42
Nicolăescu: Încercăm să punem pe piaţă vaccinul antigripal de la Cantacuzino până la sfârşitul lunii

„Deocamdată, avem vaccin suficient şi nu avem un risc. Din păcate, între Cantacuzino şi Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) nu a fost o legătură de colaborare foarte explicită”, a spus Nicolăescu, arătând că ANM nu a făcut precizarea că la finalizarea producţiei este obligatorie efectuarea studiului clinic, „dar şi institutul având o problemă”, respectiv aceea că „nu a întrebat”.

Eugen Nicolăescu a mai precizat că producţia de vaccin antigripal la Institutul Cantacuzino a fost încheiată în 15 decembrie.

„Am făcut producţia. Este gata din 15 decembrie. Toate lucrurile sunt terminate. Producţia era gata. ANM i-a spus însă institutului că nu are studii clinice. Încercăm să facem acest lucru pe anumite etape, astfel încât, până la sfârşitul lunii, să punem vaccinul pe piaţă”, a spus el.

Totodată, ministrul a explicat că ANM ar fi fost „rugată” să elimine „birocraţia” la procedurile privind vaccinul antigripal de la Cantacuzino, însă nu în detrimentul calităţii acestuia.

„ANM face aceste proceduri. Noi am rugat, fără să facă derogare de la calitate, să vadă dacă pot scurta perioada de studiu clinic. Ştiţi că studiile clinice au şi multă birocraţie în ele. Scoateţi pentru acest caz birocraţia, cât se poate”, a spus Nicolăescu.

Ministerul Sănătăţii anunţa anul trecut că pentru campania de imunizare gratuită contra gripei din sezonul rece 2013 – 2014 vor fi disponibile un milion de doze de vaccin antigripal – 600.000 din import şi 400.000 de la Institutul Cantacuzino.

În acest sezon rece, până în 5 ianuarie, în România au fost depistate trei cazuri de gripă, fără să fie înregistrat vreun deces din această cauză.

Anul trecut, în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au fost folosite vaccinuri de la „Cantacuzino”, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinii B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

Te-ar mai putea interesa și
Arahide scoase de la vânzare din magazinele Metro, cine a cumpărat trebuie să le ducă înapoi. Conțin aflatoxină peste limite
Arahide scoase de la vânzare din magazinele Metro, cine a cumpărat trebuie să le ducă înapoi. Conțin aflatoxină peste ...
Metro Cash & Carry România SRL a inițiat, din motive de protecție preventivă a consumatorilor, rechemarea mai multor tipuri de arahide pe care le-a comercializat în toate magazinele sale.......
România lasă leul să slăbească, politica testează din nou regimul de flotare controlată al Băncii Naționale – Bloomberg
România lasă leul să slăbească, politica testează din nou regimul de flotare controlată al Băncii Naționale – ...
O criză politică testează din nou regimul valutar de flotare controlată al țării, banca centrală permițând leului ...
Ce întâmplă în culisele Mega Image și Profi după integrarea business-urilor. Companiile vor avea un nou șef regional
Ce întâmplă în culisele Mega Image și Profi după integrarea business-urilor. Companiile vor avea un nou șef regional
Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, beneficiază deja de pe urma deciziei de a opera ambele branduri ...
De ce e complicată „soluţia nucleară” la criza energetică, pentru UE  (CNBC)
De ce e complicată „soluţia nucleară” la criza energetică, pentru UE (CNBC)
Energia nucleară poate fi o soluţie pentru criza energetică din Europa, mai ales după izbucnirea războiului din Iran ...