„Autostrada Ford”: Mâine, la 12:00, se deschide circulația pe tronsonul 3 al DEx Craiova-Pitești. Muncitorii lui Umbrărescu au lucrat și noaptea pentru finalizarea lucrărilor UPDATE

Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12) va fi dat în trafic sâmbătă, la ora 12:00, a informat vineri Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Salariații UMB au muncit și noaptea pentru a finaliza tronsonul înainte de sfârșitul anului.
Anemona Andone - vin, 22 dec. 2023, 12:53

UPDATE 13:00

„Mâine, la ora 12.00, deschidem circulația pe încă un tronson al primului drum expres din România (Craiova – Pitești)! Lucrările pe cei 31,75 km ai tronsonului 3 (Valea Mare – Colonești) ai DEx12 sunt finalizate cu 6 luni mai devreme față de termenul contractual”, transmite șeful CNAIR pe pagina proprie de Facebook.

Potrivit lui, de mâine se va putea circula pe 71,6 km ai acestui drum expres, între Robănești și Valea Mare (cei 39,85 km ai Tronsonului 2, Robănești- Valea Mare au fost deschiși în totalitate în vara anului trecut).

Asocierea SA&PE Construct SRL – SC. Spedition UMB SRL – SC. Tehnostrade SRL – SC. Consitrans SRL s-a mobilizat foarte bine și pe acest proiect pentru finalizarea căruia a avut la dispoziție 36 de luni și 782,45 milioane de lei, fără TVA (finanțare asigurată prin POIM).

Știrea inițială

Sceptici că lucrările urmau să fie finalizate în 2023, din cauza întârzierilor de la supratraversarea de la Jitaru, pasionații de infrastructură apreciază acum că noua șosea este pregătită pentru deschiderea traficului anunțată pentru sâmbătă.

 

„Bătălia de la Jitaru s-a încheiat. Legendar”, scrie vineri un utilizator pe forumul PeUndeMerg.ro al API.

Un alt utilizator preciza cu o zi înainte că după ora 23:00 se auzeau utilaje ce fixau stâlpii pentru parapeți.

Marți, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a transmis din nou că tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești va fi dat în trafic săptămâna aceasta. De asemenea, până la sfârșitul anului viitor, firmele lui Dorinel Umbrărescu urmează să finalizeze și tronsonul 4, ajuns la un grad de execuție de peste 40%.

Valoarea contractului pentru tronsonului 3 al DEx12 (finanțat prin POIM) este de 782,45 milioane de lei (fără TVA).

Termenul contractual de finalizare a acestui tronson era vara anului 2024, dar constructorul român a reușit să se mobilizeze foarte bine și să termine lucrările mai devreme, potrivit lui Grindeanu.

Același constructor român s-a mai angajat ca, până la sfârșitul anului 2024, să finalizeze lucrările și pe tronsonul 4 pentru a putea deschide circulația și pe cei 31,82 km dintre Colonești și Pitești, a precizat ministrul Transporturilor.

Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu, a mobilizat aproape 1000 de muncitori, care au lucrat în două schimburi, pentru finalizarea lucrărilor la tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), potrivit secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Drumul Expres Craiova – Pitești este împărțit în patru tronsoane. Va avea o lungime de peste 121 km și câte 2 benzi pe fiecare sens. În total, vor fi realizate 10 intersecții rutiere și 75 de poduri și pasaje. Tronsoanele 2,3 și 4 au fost câștigate de grupul UMB, iar tronsonul 1 a fost preluat de turcii de la Ozaltin, după rezilierea contractului cu italienii de la Tirrena Scavi.

FOTO – VIDEO: DEx12, tronson 3, supratraversare Jitaru (sursa: YouTube Marius Pătrulescu)

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...