Cei mai muncitori români. Ponderea fermierilor care lucrează peste 49 de ore pe săptămână este de aproximativ trei ore mai mare decât media

Fermierii europeni lucrează, în medie, cu 5,3 ore pe săptămână mai mult decât media la nivelul întregii economii. În plus, ponderea celor care lucrează peste 49 de ore pe săptămână este de aproximativ trei ore mai mare decât media.
Alina Stanciu - J, 11 ian. 2024, 22:07
Cei mai muncitori români. Ponderea fermierilor care lucrează peste 49 de ore pe săptămână este de aproximativ trei ore mai mare decât media

Durata medie a timpului de lucru este mai mare decât cea obișnuită în agricultură, fiind de 41,2 ore în 2022, față de o medie de 35,9 ore la nivelul întregii economii, arată o analiză a Comisiei Europene. Acest lucru este întărit de faptul că 23,7 % dintre persoanele care lucrează în agricultură au lucrat ore lungi (definite ca fiind 49 de ore sau mai mult pe săptămână), de aproximativ trei ori mai mult decât media (7,4 %) pentru toate persoanele angajate.

Ceva mai mult de o treime (34,9 %) dintre persoanele care lucrează în agricultură în UE aveau un nivel scăzut de educație în 2022 – procent mai mult decât dublu față de media (16,5 %) pentru toate persoanele ocupate. În schimb, mai mult de o treime (37,1 %) dintre persoanele angajate aveau un nivel de educație ridicat (universitar), ceea ce reprezenta aproape de trei ori mai mult decât ponderea (12,7 %) înregistrată pentru agricultură.

În 2022, ponderea lucrătorilor familiali a fost considerabil mai mare în agricultura UE (10,2 %) decât a fost, în medie, pentru toate persoanele ocupate (0,7 %). De asemenea, au existat disparități considerabile în ceea ce privește activitatea independentă, mai mult de jumătate (54,5 %) dintre persoanele angajate în agricultură fiind lucrători independenți, în comparație cu o pondere de 13,8 % pentru toate persoanele ocupate.

În 2021, au avut loc 4,5 accidente mortale la 100 000 de persoane angajate în agricultură, ceea ce a fost de 2,6 ori mai mare decât rata corespunzătoare (1,8 accidente mortale la 100.000 de persoane angajate) în toate activitățile.

România are cei mai mulți agricultori

În România, mai mult de una din cinci persoane (20,9 % în 2020) lucra în agricultură, sectorul reprezentând  o pondere deosebit de mare din totalul locurilor de muncă. România este fruntașă însă și în ceea ce privește nivelul cu care a scăzut ponderea celor care lucrau în agricultură din 2010 și  până în 2020/2021 – cu 10,8 puncte procentuale în 2010 față 2020, pe fondul scăderii numărului exploatațiilor agricole.

Ponderea agriculturii în totalul forței de muncă ocupate a fost, de asemenea, relativ ridicată în Bulgaria (15,5 %) și în Grecia (9,9 %). În schimb, ea reprezenta mai puțin de 1 % din totalul locurilor de muncă în Luxemburg și Malta (ambele 0,7 %).

Între 2010 și 2020/2021, ponderea agriculturii în totalul ocupării forței de muncă a scăzut în fiecare stat membru al UE.

La nivelul UE, lucrau în agricultură 8,7 milioane de persoane în 2020, ceea ce reprezintă echivalentul a 4,2 % din totalul locurilor de muncă. Pe măsură ce numărul exploatațiilor agricole din UE a scăzut de-a lungul timpului, la fel s-a întâmplat și cu ocuparea forței de muncă în agricultură. Ponderea agriculturii în ocuparea forței de muncă în UE a scăzut de la 5,6 % în 2010 la 4,2 % în 2020.

Te-ar mai putea interesa și
O veste bună: Am scăpat de „junk”. Moody’s păstrează România în categoria investment grade – Ce trebuie să facem pentru a reveni la ratingul Baa3 cu perspectivă pozitivă
O veste bună: Am scăpat de „junk”. Moody’s păstrează România în categoria investment grade – Ce ...
Agenția de evaluare financiară Moody’s Ratings a finalizat revizuirea periodică a profilului de credit al României, reconfirmând potențialul solid de creștere economică pe termen mediu și......
Nou record bătut: Cea mai mare producție de energie solară din istoria României
Nou record bătut: Cea mai mare producție de energie solară din istoria României
România a înregistrat la miezul zilei de vineri cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice ...
Elveția ar putea cumpăra mai puține avioane de luptă F-35, după ce SUA a invocat costuri suplimentare pentru livrarea acestora
Elveția ar putea cumpăra mai puține avioane de luptă F-35, după ce SUA a invocat costuri suplimentare pentru livrarea ...
Elveţia a estimat vineri că ar putea achiziţiona doar 30 de avioane de luptă americane F-35 în loc de 36 din cauza creşterii ...
Hackerii au furat datele a 10 milioane de pasageri ai rețelei de transport din Londra în timpul unui atac realizat în 2024
Hackerii au furat datele a 10 milioane de pasageri ai rețelei de transport din Londra în timpul unui atac realizat în ...
Un atac informatic care a vizat în 2024 Transport for London (TfL), operatorul reţelelor de transport din Londra, a dus ...