Belgia preia de la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Consiliului UE

Belgia, una din cele şase ţări fondatoare ale Uniunii Europene, a preluat la 1 ianuarie de la Spania preşedinţia semestrială a Consiliului UE, informează Hina.
AGERPRES - lun, 01 ian. 2024, 14:52
Belgia preia de la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Consiliului UE

Printre priorităţile preşedinţiei sale, Belgia a evidenţiat protejarea cetăţenilor, întărirea economiei şi pregătirea pentru un viitor comun.

În următoarele şase luni, Belgia va prezida Consiliul UE pentru a 13-a oară, cu sloganul „Protecţie, consolidare, pregătire”.

Principalul obiectiv al preşedinţiei semestriale belgiene va fi armonizarea propunerilor legislative între cele două instituţii europene cu putere legislativă – Parlamentul European şi Consiliul UE.

De data aceasta, Belgia va avea la dispoziţie doar patru luni pentru negocieri în numele Consiliului UE, deoarece ultima sesiune plenară a actualului Parlament European va avea loc în aprilie, înaintea scrutinului europarlamentar de la începutul lunii iunie.

De altfel, o sarcină importantă se află pe masa UE încă de la 1 februarie, dată la care a fost programat un summit extraordinar al liderilor Uniunii Europene. La acest summit, liderii europeni trebuie să ajungă la un acord cu privire la revizuirea bugetului multianual al UE, care include totodată un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro. Douăzeci şi şase de state membre ale UE au ajuns deja la un acord de principiu asupra acestui subiect la summitul UE de la jumătatea lunii decembrie trecut, dar o ţară, Ungaria, s-a opus.

De altfel, Ungaria premierului conservator Viktor Orban, care în ultimii ani s-a aflat în conflict constant cu instituţiile europene şi cu majoritatea statelor membre, notează HINA, va deţine preşedinţia Consiliului UE în semestrul al doilea al acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii din Orientul Mijlociu, iar interdicţia referitoare la......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București - Giurgiu au ajuns la stadiul fizic de 15%, anunță luni CFR ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă luni imagini cu noul rutier Roman Sud de pe tronsonul Bacău ...
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în primul val de boom imobiliar
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai ...
David Flusberg, unul dintre fondatorii Adama, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în perioada de boom imobiliar ...