Sindicaliştii FSE „Spiru Haret” pichetează marţi sediul Ministerului de Finanţe

Sindicaliştii FSE "Spiru Haret" pichetează, marţi, sediul Ministerului de Finanţe, nemulţumiţi că plata salariilor se face cu întârziere, din cauza ordinului prin care au fost schimbate procedurile de întocmire a documentelor.
Economica.net - lun, 20 ian. 2014, 15:13
Sindicaliştii FSE

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat, luni, că aproximativ 100 de cadre didactice vor picheta sediul Ministerului de Finanţe, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de faptul că plata drepturilor salariale se face cu întârziere din cauza ordinului emis de ministrul de Finanţe.

Aceştia reclamă faptul că, odată cu aplicarea actului normativ, sunt necesare zeci sau chiar sute de ordine de plată şi trebuie să se lucreze cu până la 96 de conturi de trezorerie, în loc de patru, ceea ce face ca drepturile salariale ale cadrelor didactice să fie plătite cu întârziere.

Liderul sindical a precizat că acţiunea de protest va avea loc marţi, între orele 11.00 şi 12.30, şi nu va afecta activitatea cadrelor didactice.

Şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a reclamat faptul că angajaţii din educaţie primesc salariile cu o întârziere, din cauza ordinului Ministerului Finanţelor privind noile măsuri fiscal-bugetare, care a fost emis în decembrie şi pus în aplicare din ianuarie.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, spunea, în 9 ianuarie, că salariile din învăţământ vor fi plătite „în câteva zile”, întârzierea nefiind cauzată de lipsa banilor, ci de „un nou sistem de prezentare a datelor în trezorerie”, care nu este valabil doar în sectorul educaţie.

„Nu sunt probleme legate de lipsa banilor, ci despre un nou sistem de prezentare a datelor în trezorerie, nu numai în sectorul de învăţământ. Este vorba despre o nouă formulă de raportare, mult mai analitică, pentru a face distincţia între diferitele tipuri de categorii de capitole bugetare, corelate cu activităţile. De exemplu, la noi în educaţie, va fi făcută corelaţia cu ciclurile de învăţământ”, preciza ministrul Remus Pricopie.

Premierului Victor Ponta spunea, săptămâna trecută, că problema întârzierii plăţii salariilor în educaţie a apărut deoarece procedurile europene de întocmire a documentelor pentru astfel de plăţi au fost schimbate, dar nu toată lumea care cunoştea această modificare a avut grijă să o şi aplice în termen util.

„Conform deciziei Comisiei Europene şi modului de lucru la nivel european, s-au schimbat procedurile de întocmire a documentelor pentru plăţi. Aproape toată lumea a ştiut şi s-a apucat de treabă, dar unii, cum e în România, şi nu doar în România, deşi ştiu reglementarea, au stat până în ultima secundă să aplice. Dar sunt, banii nu lipsesc, avem în buget”, preciza Ponta.

El adăuga însă că, la presiunile Ministerului Finanţelor şi ale media, procedurile au fost îndeplinite de toţi şi nu ar mai trebui să existe întârzieri.

Te-ar mai putea interesa și
eMag introduce o taxă pe fiecare comandă, de mâine – Economedia.ro
eMag introduce o taxă pe fiecare comandă, de mâine – Economedia.ro
eMAG, cel mai mare retailer online din România, va introduce o taxă aplicată fiecărei comenzi plasate pe platformă. Măsura va intra în vigoare începând chiar de mâine, 17 aprilie 2026,......
Reacția PSD privind anunțul listării la bursă a mai multor companii de stat. Partidul spune că se opune categoric vânzării acestora, act care reprezintă o sfidare la adresa românilor
Reacția PSD privind anunțul listării la bursă a mai multor companii de stat. Partidul spune că se opune categoric vânzării ...
Partidul Social Democrat a anunţat joi că se opune demersurilor iniţiate de premierul Ilie Bolojan şi vicepremierul Oana ...
Probleme la vârful Grup Șerban Holding. Interagroaliment, care a concediat recent 26 de angajați, și-a cerut insolvența
Probleme la vârful Grup Șerban Holding. Interagroaliment, care a concediat recent 26 de angajați, și-a cerut insolvența
Interagroaliment, una din principalele firme ale Grup Șerban Holding, a cerut intrarea in insolvență, a anunțat compania ...
Papa Leon al XIV-lea: Lumea este devastată de o mână de tirani
Papa Leon al XIV-lea: Lumea este devastată de o mână de tirani
Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere cu prilejul unei vizite în Camerun, în contextul în care în multe ...