CNA atenţionează posturile TV şi radio că monitorizează relatările despre accidentul aviatic de luni

CNA a decis să transmită o scrisoare de atenţionare televiziunilor şi radiourilor, precizând că monitorizează, din perspectiva respectării legislaţiei audiovizuale privind demnitatea umană, relatările despre accidentul aviatic în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi o studentă.
Economica.net - mar, 21 ian. 2014, 17:39
CNA atenţionează posturile TV şi radio că monitorizează relatările despre accidentul aviatic de luni

Propunerea a fost făcută de membrul CNA Valentin Jucan, în şedinţa de marţi, şi a fost adoptată cu nouă voturi „pentru” (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Radu Călin Cristea). Laura Georgescu, preşedintele CNA, a votat „împotriva” transmiterii acestei scrisori de atenţionare radiodifuzorilor.

Astfel, CNA a decis să transmită o scrisoare de atenţionare către toţi radiodifuzorii, în care va preciza că CNA monitorizează relatările despre accidentul aviatic din 20 ianuarie în ceea ce priveşte aspectele care ţin de demnitatea umană.

Valentin Jucan a precizat că la unele televiziuni sunt scoase din context „fraze şi cuvinte”, care sunt „exploatate în vederea audienţei”.

„Să trimitem o scrisoare radiodifuzorilor referitor la incident şi la modul în care este oglindit. Să le transmitem că monitorizăm şi că îi rugăm să aibă grijă cum relatează, o dată din punctul de vedere al suferinţei familiilor (celor care se aflau în avion, n.r.), care au aflat de la televizor. Să le spunem că monitorizăm şi că veghem la modul cum transmit informaţiile şi să aibă grijă la câţi experţi cheamă. Toţi sunt experţi în decolări, ceaţă, aeronautică”, a spus Valentin Jucan.

Radu Călin Cristea a spus că gestul de a trimite o astfel de atenţionare „e o ironie fină sau prea subtilă”. El a precizat că a văzut la miezul nopţii la o televiziune un jurnal reluat, în care se spunea că Adrian Iovan avea multiple fracturi, însă la ora respectivă fusese făcută publică informaţia că pilotul a decedat.

CNA a decis să transmită această scrisoare de atenţionare radiodifuzorilor, invocând articolele 45 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia „(2) În cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în astfel de situaţii”.

CNA a invocat şi articolul 41, alineatul 1, litera c din Cod, potrivit căruia „Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza imagini care exploatează sau scot în evidenţă traumele ori traumatismele unei persoane. Fac excepţie cazurile umanitare, pentru difuzarea cărora este necesar acordul persoanei în cauză sau al familiei”, şi articolul 46 din Cod – „(1) Difuzarea informaţiilor şi/sau imaginilor persoanelor aflate sub tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate este permisă numai cu acordul persoanei sau, în cazul în care persoana este fără discernământ ori decedată, cu acordul familiei sau al aparţinătorilor. (2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta demnitatea şi anonimatul persoanelor cu tulburări psihice. (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2) situaţii de interes public justificat”.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni, de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studentă şi doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

Te-ar mai putea interesa și
Proteste în Germania – Muncitorii din industria auto ies în stradă pentru a-şi proteja locurile de muncă
Proteste în Germania – Muncitorii din industria auto ies în stradă pentru a-şi proteja locurile de muncă
Zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie au de gând să protesteze luni, cerând protejarea locurilor de muncă şi a fabricilor, după ce Volkswagen AG a lansat un avertisment de profit care......
Acțiunile Electro-Alfa International intră în componența BET, indicele principal al Bursei de Valori București
Acțiunile Electro-Alfa International intră în componența BET, indicele principal al Bursei de Valori București
La jumătate de an de la listarea la Bursa de Valori București (BVB), acțiunile companiei Electro-Alfa International (EAI) ...
Iranul anunţă că va riposta cu arme noi şi ţinte noi în cazul în care SUA va ataca din nou
Iranul anunţă că va riposta cu arme noi şi ţinte noi în cazul în care SUA va ataca din nou
Iranul va folosi noi tipuri de armament şi va viza obiective care nu au mai fost atacate până acum, în cazul în care ...
Surpriză! Nuclearelectrica renunță momentan la planul de a vinde energie pe termen foarte lung. Licitațiile care trebuia să înceapă azi au fost oprite
Surpriză! Nuclearelectrica renunță momentan la planul de a vinde energie pe termen foarte lung. Licitațiile care trebuia ...
Sesiunile de licitație în baza cărora Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, voia să vândă energie ...