Predoiu: Peste un miliard de euro investiţi în ultimii ani de MAI în dotarea cu logistică a trupelor sale

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a investit, în ultimii ani, în dotarea cu logistică a trupelor sale, peste un miliard de euro, a declarat, vineri, ministrul Cătălin Predoiu.
AGERPRES - vin, 12 ian. 2024, 12:50
Predoiu: Peste un miliard de euro investiţi în ultimii ani de MAI în dotarea cu logistică a trupelor sale

El a precizat, cu ocazia recepţiei a 51 de autospeciale pentru acces în zone greu accesibile, că la aceste sume se adaugă peste 200.000 de euro din fonduri europene strict pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

„Anul trecut, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a absorbit 100% fondurile europene care erau programate în bugetul acestui departament din sursă externă. Există un exemplu instituţional şi, de aceea, toţi cei care contribuie la un astfel de rezultat (…) merită felicitări. În această achiziţie complexă (…) au colaborat mai multe compartimente, mai multe segmente ale MAI – DSU, IGSU, Jandarmerie. Acesta este exemplul de succes”, a afirmat Predoiu.

Potrivit ministrului, şansele de reuşită ale angajaţilor MAI, care de multe ori îşi riscă integritatea fizică şi viaţa, cresc în orice misiune în măsura în care echiparea este corespunzătoare.

„Pot să vă spun că în ultimii ani această echipare a fost completată sistematic, cu multe investiţii, din fonduri bugetare şi din fonduri europene. Această investiţie necesită un efort de organizare, de planificare, de desfăşurare de proceduri, achiziţii, uneori complicate, care duse la bun sfârşit înseamnă la modul concret mijloace tehnice puse la dispoziţia colegilor noştri”, a subliniat Cătălin Predoiu.

El a participat, la Romexpo, alături de şeful DSU, Raed Arafat, de secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu şi alţi oficiali, la un eveniment organizat în contextul intrării în dotarea Salvamont şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a 51 de autospeciale pentru acces în zone greu accesibile.

Evenimentul a marcat şi intrarea în dotarea IGSU a 13 ambulanţe pentru transportul pacienţilor cu risc biologic, nouă containere medicale, 35 perne de salvare de la înălţimi de 16 metri, şase perne de salvare de la înălţimi de 60 metri, 29 ventilatoare mici şi şapte ventilatoare mari destinate evacuării rapide a fumului şi gazelor din tuneluri auto şi feroviare, hale industriale mari, clădiri înalte, aeroporturi, centre comerciale, staţii de metrou, garaje subterane şi supraterane.

Autospecialele au fost achiziţionate de IGSU prin proiectul „VIZIUNE 2020”, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Te-ar mai putea interesa și
De ce a tăiat HiSky din zborurile spre New York și ce spune despre notificarea transmisă de ROMATSA
De ce a tăiat HiSky din zborurile spre New York și ce spune despre notificarea transmisă de ROMATSA
Compania aeriană HiSky a suspendat zborurile directe de la București spre New York pe perioada iernii ca urmare a prețului mare la petrol, potrivit unei informări de presă. ...
Criza energetică se adâncește. Autoritățile caută soluții „să trecem iarna”
Criza energetică se adâncește. Autoritățile caută soluții „să trecem iarna”
Situaţia în acest moment nu este printre cele mai bune şi toţi factorii trebuie să se implice şi să găsească soluţii ...
Dinu, DNSC: Apar din ce în ce mai multe vulnerabilităţi sistemice, uneori chiar la câteva zile apare câte un incident relevant
Dinu, DNSC: Apar din ce în ce mai multe vulnerabilităţi sistemice, uneori chiar la câteva zile apare câte un incident ...
Securitatea cibernetică este din ce în ce mai prezentă la ştiri, vedem din ce în ce mai multe vulnerabilităţi sistemice ...
O nouă sesiune de finanţare pentru Programul Rabla – persoane fizice începe pe 3 noiembrie
O nouă sesiune de finanţare pentru Programul Rabla – persoane fizice începe pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie şi se va adresa ...