Platforma cu podea din sticlă securizată din Piatra Șoimului-Rarău, prima de acest fel din România, mai aproape de realizare

Platforma de belvedere de tip skywalk din Piatra Șoimului-Rarău, județul Suceava, e tot mai aproape de realizare. La aproape 10 ani de la prezentarea ideii în spațiul public, Consiliul Județean Suceava consultă piața pentru determinarea valorii estimative a contractului de realizare a platformei, prima de acest fel din România.
Andrada Ghira - mie, 17 ian. 2024, 10:11
Platforma cu podea din sticlă securizată din Piatra Șoimului-Rarău, prima de acest fel din România, mai aproape de realizare

Consiliul Județean Suceava a lansat în platforma de achiziții publice SEAP un anunț de consultare a pieței cu privire la estimarea contractului de proiectare și execuție lucrări la punctul de belvedere de tip skywalk în perimetru Piatra Șoimului-Rarău.

Ideea acestei platforme a fost avansată în 2015, însă de atunci planurile au stagnat. În vara anului trecut, subprefectul PSD Lucian Pătrașcu a propus construirea, unei platforme similare, cu podea de sticlă, în zona Belvedere de pe masivul Tâmpa din Brașov, potrivit Radio România Brașov FM.

Platformă de belvedere în Piatra Șoimului-Rarău

Amplasamentul pe care se va realiza investiția are o suprafață de 48 de mp și se află la altitudinea medie de 1530 de m, în apropierea Pietrelor Doamnei, a cabanei Rarău și a drumului județean DJ 175B.

„Punctul de belvedere va avea o structură metalică compusă dintr-o pasarelă metalică ce se sprijină pe punctele disponibile ale amplasamentului, a cărui pardoseală să fie construită dintr-un grilaj metalic zincat antiderapant care să permită circulația în siguranță.

O platformă de observație ce reprezintă punctul principal al amenajării realizată elipsoidal, cu pardoseală de sticlă ce permite observarea completă a peisajului, cu balustradă din sticlă, dublată o parte realizată din elemente metalice, montată pentru a imita împletitura cuibului se șoim”, se arată în caietul de sarcini.

Platforma belvedere Rarau

 

Construcția va fi dotata cu un totem informativ prevăzut cu panouri cu informații despre zona si despre fauna, flora ce se regăsesc în zonă, cu un telescop și un turnichet pentru acces.

Durata contractului este de 47 de luni de la data semnării de către ambele părți.

Banii pentru acest proiect vor fi asigurați din bugetul județului Suceava, iar valoarea contractului ar putea fi între 260.000 și 320.000 de euro, potrivit datelor din studiul de fezabilitate. Durata estimată de execuție este de nouă luni, din care două luni sunt alocate proiectării, iar șapte pentru construcție.

Scopul investiției este creșterea numărului de vizitatori ai rezervației Rarău-Pietrele Doamnei, sporirea gradului de cunoaștere a zonei.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan cere audit la toate contractele de mandat ale conducerilor companiilor energetice de stat
Bolojan cere audit la toate contractele de mandat ale conducerilor companiilor energetice de stat
Premierul Ilie Bolojan a declarat că în foarte multe companii de stat din energie avem indicatori de performanţă care sunt nerelevanţi. El a anunţat că Guvernul trebuie să auditeze toate......
Florin Barbu: Ministerul Agriculturii pregătește începând din 2028 introducerea de politici care să încurajeze integrarea producției vegetale cu zootehnia
Florin Barbu: Ministerul Agriculturii pregătește începând din 2028 introducerea de politici care să încurajeze integrarea ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pregăteşte, începând cu anul 2028, politici care vor încuraja ...
Curtea de Apel București suspendă deciziile CNA de retrage a licențelor Realitatea Plus și Gold FM. Posturile vor putea emite în continuare
Curtea de Apel București suspendă deciziile CNA de retrage a licențelor Realitatea Plus și Gold FM. Posturile vor putea ...
Curtea de Apel Bucureşti a suspendat miercuri decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de retragere a licenţei ...
Epuizarea cauzată de schimbările dese (change fatigue), noua provocare cu care se confruntă angajații la nivel global – Studiu Deloitte
Epuizarea cauzată de schimbările dese (change fatigue), noua provocare cu care se confruntă angajații la nivel global ...
Epuizarea cauzată de schimbările dese (change fatigue) este noua provocare cu care se confruntă angajații la nivel global, ...