„Visul american” al mobilităţii sociale este încă posibil – studiu

'Visul american' al mobilităţii sociale nu s-a îmbunătăţit, însă nici nu s-a diminuat din anii 1970, în pofida creşterii inegalităţilor, potrivit unui studiu publicat joi, relatează AFP.
Economica.net - vin, 24 ian. 2014, 10:38

‘Copiii care pătrund pe piaţa forţei de muncă în ziua de astăzi au aceleaşi şanse să progreseze pe scara veniturilor ca părinţii lor, atunci când erau copii, în anii 1970’, dau asigurări autorii acestui studiu publicat de Biroul Naţional pentru Cercetare Economică (National Bureau of Economic Research).

În pofida ‘treptelor scării sociale care s-au distanţat’ odată cu creşterea inegalităţilor, ‘şansele copiilor de a urca pe aceste trepte nu s-au schimbat’, explică ei.

Concluziile acestui studiu le contrazic pe cele ale consilierilor economici de la Casa Albă, care au stabilit, în raportul lor pentru Congres în februarie 2012, o legătură între inegalităţi şi imobilitatea socială şi economică.

Preşedintele democrat Barack Obama a denunţat din nou, la 4 decembrie, ‘inegalităţile în creştere şi periculoase, precum şi o lipsă a mobilităţii (sociale) în sus, care ameninţă clasa de mijloc’.

Inegalităţile legate de venituri au crescut substanţial din anii 1970, recunosc autorii studiului, potrivit agenţiei franceze de presă.

Cu toate acestea, subliniază ei, o parte importantă din creşterea inegalităţilor ‘provine de la cel mai înalt nivel al scării (veniturilor) în ultimele decenii, iar cei 1% cu cele mai mari venituri nu sunt asociaţi puternic cu mobilitatea’, explică aceştia.

Mobilitatea socială rămâne la un nivel foarte scăzut comparativ cu alte ţări, mai adaugă autorii studiului.

‘Copiilor născuţi în familii cu venituri reduse le este mai greu (în SUA, comparativ cu alte ţări) să urce această scară’, confirmă economistul Miles Corak de la Universitatea Ottawa (Canada), care a efectuat comparaţii între ţările lumii în acest sens.

În SUA, circa 8% din copiii născuţi în familii care fac parte din ultima treaptă a veniturilor ating cea mai înaltă treaptă, faţă de aproape 16% în Danemarca, mai notează France Presse.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia a "pierdut controlul" asupra industriei sale de motorină şi a reiterat apelul la încetarea războiului Moscovei împotriva Ucrainei,......
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
Uniunea Europeană vrea ''să facă mai mult şi să acţioneze cât mai mult posibil cu Canada'', în contextul în care ...
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Piaţa de capital din Grecia a fost reclasificată luni de către furnizorul global de indici financiari FTSE Russell de ...
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi ...