Volkswagen a prezentat un nou facelift al modelului Golf. Generația 8.1 apare la 50 de ani de la lansarea modelului

La 50 de ani de la lansarea primei generații Volkswagen Golf, marca germană prezintă un facelift al celei de a opta generații care mizează pe tehnologie.
Robert Stan - mie, 24 ian. 2024, 12:46
Volkswagen a prezentat un nou facelift al modelului Golf. Generația 8.1 apare la 50 de ani de la lansarea modelului

Au trecut 50 de ani de când primul Volkswagen Golf ieșea de pe lina de asamblare a uzinei din Wolfsburg. Nu mai puțin de 37 de milioane de clienți din întreaga lume au condus – sau încă o fac – un exemplar al modelului compact care s-a aflat ani mulți pe prima poziție a clasamentului european al vânzărilor de mașini.

Cel mai bine vândut model Volkswagen din toate timpurile a primit, începând de astăzi, o nouă viață. Una care ar trebui să îl păstreze pe șosele cel puțin până în 2030. Pentru a se putea menține în preferințele clienților și a duce mai departe tradiția mașinilor germane cu motoare termice, acest facelift al celei de a opta generații Volkswagen Golf mizează pe un update tehnologic major. Asta, așa cum ne-a obișnuit marca, fără a schimba major designul exterior.

De altfel, în privința exteriorului se remarcă doar o parte frontală mai înclinată, grafica luminoasă 3D a blocurilor optice și, pentru prima dată, o emblemă Volkswagen iluminată poziționată între bara din față și capota motorului. Farurile matriciale cu LED, IQ.LIGHT, disponibile pe vârful de gamă încorporează un nou fascicul principal de înaltă performanță cu o rază de acțiune de până la 500 de metri.

Dacă, în exterior, mașina nu pare să se fi schimbat cu mult, în interior și, mai ales, sub caroserie, lucrurile stau cu totul altfel. Seria de modele – pentru că vorbim atât de declinări GTE și GTi cât și Variant – dispune de un nou sistem de infotainment, intuitiv, cu un ecran tactil cu o diagonală de până la 32,8 cm. Mașina are din nou butoane clasice pe volan, iar obositoarea bară glisantă de sub afișajul central este acum iluminată.

Tot nou este și volanul multifuncțional, dar și asistentul vocal IDA. Acesta din urmă poate fi folosit nu numai pentru a controla funcții precum aerul condiționat, telefonul sau sistemul de navigație, ci și pentru a accesa informații online din toate domeniile imaginabile – de la prognoze meteo la întrebări de cultură generală.

„Golf se află în inima mărcii Volkswagen de jumătate de secol, oferind mobilitate la prețuri accesibile pentru toți, la cel mai înalt nivel tehnic. Tocmai pe acest lucru ne bazăm și acum cu noua etapă a evoluției – pe o eficiență, un confort, o calitate și un concept de operare și mai ridicate. Golf nu poate fi mai bun de atât”, a declarat Thomas Schäfer, CEO al Volkswagen Passenger Cars.

Conform producătorului, în viitor, Golf va avea la bordul său cea mai recentă generație de sisteme de infotainment. Aceasta integrează chatbot-ul ChatGPT bazat pe inteligență artificială. Prezentată la CES (Consumer Electronics Show) din Las Vegas la începutul lunii ianuarie, funcția poate accesa fără probleme baza de date, în continuă creștere, a inteligenței artificiale. Pasagerii pot interacționa cu mașina folosind limbajul natural și li se poate citi cu voce tare conținutul informațiilor dorite.

Și parcarea devine mai ușoară datorită noilor sisteme de asistență. Oficialii mărcii susțin că manevrele sunt simplificate de noile sisteme de asistență, cum ar fi funcția îmbunătățită Park Assist Plus. Atunci când mașina trece pe lângă un loc de parcare, ea poate detecta dacă spațiul lateral este suficient de mare și, dacă se confirmă asta, începe procedura de parcare în consecință. Pe tot parcursul manevrei, vehiculul preia direcția, precum și accelerarea și frânarea. Tot ce trebuie să facă șoferul este să monitorizeze procesul.

În plus, Park Assist Pro va fi disponibil pentru prima dată pentru Golf, permițând șoferilor să ghideze vehiculul în și din locurile de parcare cu ajutorul smartphone-ului lor. Vehiculul poate fi condus de la distanță în cazul în care locul de parcare este foarte îngust, de exemplu.

O altă caracteristică nouă este sistemul Area View – o vedere panoramică de 360 de grade este creată prin îmbinarea imaginilor provenite de la patru camere,. Acest lucru facilitează vizualizarea bordurilor și a marcajelor aferente locurilor de parcare.

Deși nu au fost dezvăluite încă toate detaliile, compania germană a anunțat că noul sistem propulsor plug-in hybrid (PHEV – hibrid cu încărcare la prică) din Golf oferă o putere sporită și o autonomie electrică de aproximativ 100 km grație înglobării unei baterii de 19,7 kWh. Mai mult decât atât, bateria poate fi încărcată atât la wallbox, cu până la 11kW, sau chiar la o stație rapidă DC, cu 50 kW. Cu rezervorul de carburant și bateriile pline, noul Golf poate parcurge peste 1.000 km.

Cei care consideră că un PHEV este prea scump sau nu ajung ușor la o stație de încărcare pot opta pentru un sistem de propulsie mild hybrid de 48 V. În total, în faza de lansare vor fi disponibile nouă opțiuni diferite de propulsie – mild hybrid (eTSI), plug-in hybrid (eHybrid și GTE), benzină (TSI) și diesel (TDI). În acest context, Volkswagen Golf GTI a devenit și mai sportiv, cu un plus de putere față de predecesorul său. Motoarele termice disponibile sunt: benzină – 1.5 litri sau diesel – 2.0 litri. Variantele de top, GTI și GTE, dezvoltă 265 CP, respectiv, 272 CP. Alte derivate Golf vor fi introduse succesiv pe parcursul anului 2024.

„Cu Golf, am scris o poveste de succes unică. Golf reprezintă marca Volkswagen ca niciun alt model. O mașină pentru toate generațiile. Și acest lucru este valabil de 50 de ani. Prin dezvoltarea continuă a Golf adăugăm acum un alt capitol la această poveste de succes”, a declarat și Imelda Labbé, membru al Consiliului de Administrație Volkswagen pentru vânzări, marketing și servicii post-vânzare.

Conform presei germane, Volkswagen Golf 8.1 va fi pus în vânzare în doar câteva săptămâni, prețul de bază fiind estimat la puțin sub 30.000 de euro.

Citește și:
– Volkswagen include ChatGPT în dotarea mașinilor sale. Interiorul viitorului Golf a fost prezentat la CES 2024
– Facelift-ul Volkswagen Golf, tot mai aproape de lansarea din 2024

Te-ar mai putea interesa și
Teodora Petkova, șefa UniCredit pe Europa Centrală de Sud Est: Strategia regională a UniCredit prevede simplificarea structurii băncii și repoziționarea ei ca lider în Europa. Creșterea nu exclude noi achiziții
Teodora Petkova, șefa UniCredit pe Europa Centrală de Sud Est: Strategia regională a UniCredit prevede simplificarea structurii ...
Șeful UniCredit pe Europa Centrală și de Est, Teodora Petkova, arată că strategia de dezvoltare a băncii se bazează pe repoziționarea băncii ca lider și bancă a viitorului în Europa.......
Renault Scenic E-Tech a câștigat ediția din 2024 a competiției Best Electric Car in Romania
Renault Scenic E-Tech a câștigat ediția din 2024 a competiției Best Electric Car in Romania
Juriul competiției Best Electric Car in Romania a decis că modelul Renault Scenic E-Tech este mașina care merită trofeul ...
Lanțul de saloane de frumusețe și coafură GETT’S a înregistrat o cifră de afaceri de 3,4 milioane de euro în 2023 și annță deschiderea unei noi unități de lux
Lanțul de saloane de frumusețe și coafură GETT’S a înregistrat o cifră de afaceri de 3,4 milioane de euro în 2023 ...
GETT’S, una dintre cele mai mari rețele în domeniul frumuseții și al coafurii în România pentru segmentul de 4 si ...
Consiliul Experţilor Economici din Germania și-a înrăutățit previziunea privind evoluția economiei din acest an
Consiliul Experţilor Economici din Germania și-a înrăutățit previziunea privind evoluția economiei din acest an
Consiliul Experţilor Economici din Germania (GCEE) a redus previziunile privind creşterea în 2024 a celei mai mari economii ...