Manifestaţii în Egipt: Cel puţin 49 de morţi în ultimele 24 de ore

Cel puţin 49 de persoane au murit în ultimele 24 de ore în Egipt, unde adepţi ai puterii, dar şi opozanţi în majoritate islamişti au ieşit sâmbătă în stradă pentru a marca trei ani de la revolta din 2011 în urma căreia a fost înlăturat regimul preşedintelui Hosni Mubarak. Alte 247 de persoane au fost rănite în cursul protestelor, potrivit bilanţului anunţat duminică de Ministerul Sănătăţii, transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - D, 26 ian. 2014, 08:24
Manifestaţii în Egipt: Cel puţin 49 de morţi în ultimele 24 de ore

Ministerul de Interne egiptean a indicat la rândul său că în cursul manifestaţiilor au fost arestate 1079 de persoane.

Noile autorităţi din Egipt sunt angajate de şapte luni într-o campanie de reprimare a manifestaţiilor opoziţiei, după ce armata l-a destituit şi arestat pe preşedintele islamist Mohamed Morsi. Din 3 iulie anul trecut, peste o mie de manifestanţi pro-Morsi au fost ucişi de soldaţi şi poliţişti sau de susţinători ai noilor autorităţi instalate de armată.

Manifestaţiile opoziţiei desfăşurate sâmbătă de la Cairo, care au reunit în mod inedit sute de opozanţi atât susţinători ai lui Morsi cât şi militanţi progresişti, au fost dispersate violent de poliţie, care a recurs la grenade lacrimogene şi tiruri cu alice. Alte câteva mii de manifestanţi partizani ai actualului regim s-au adunat la apelul guvernului în piaţa Tahrir, epicentrul revoltei din 2011.

Noi ciocniri au avut loc pe parcursul nopţii în mai multe provincii din ţară între adepţi şi opozanţi ai noilor autorităţi şi forţele de securitate

Te-ar mai putea interesa și
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând o nouă etapă în drumul lung spre aderarea la blocul celor 27 de state......
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...