Dumitru Chiriță, fost șef al ANRE, a fost numit administrator la Electrica

Adunarea generală a Acționarilor (AGA) Electrica SA, a numit trei noi membri în Consiliul de Adminstrație, potrivit unui comunicat transmis Bursei.
Mihai Nicuţ - vin, 26 ian. 2024, 13:27
Dumitru Chiriță, fost șef al ANRE, a fost numit administrator la Electrica

Cei trei noi membri sunt Dumitru Chiriță, Georgiana Bogasievici, Marian-Cristian Mocanu. Dumitru Chiriță a fost numit pe această poziție fiind propus de stat, prin Ministerul Energiei, care este cel mai mare acționar al companiei.

Persoanele au fost votate aplicându-se metoda votului cumulativ.

Dumitru Chiriță, susținut de PSD, a condus ANRE timp de cinci ani, până în primăvara anului trecut, când, în urma înțelegerilor din coaliție și a votulului din Parlament, George Niculescu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei, susținut de PNL, a devenit noul președinte al ANRE. Chiriță nu a părăsit atunci ANRE, fiind păstrat de noul vicepreședinte al instituției, Gabriel Andronache, fost director general al Transelectrica, susșinut de PSD, pe postul de consilier.

Ulterior, Chiriță a fost numit director general adjunct la Electrca Furnizare, în locul lui Claudiu Rădulescu, căruia nu i s-a mai prelungot mandatul.

Te-ar mai putea interesa și
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime suma disponibilă pentru economisire, dacă venitul rămâne neschimbat.......
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...