Guvernul a propus FMI bonificaţii la impozitele plătite în avans

Guvernul a propus Fondului Monetar Internaţional (FMI) introducerea unei bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor, altele decât cele locale pentru care este deja aplicat un astfel de sistem, dar experţii FMI nu au agreat încă măsura, nefiind convinşi de eficacitatea acesteia.
Economica.net - lun, 27 ian. 2014, 15:11
Guvernul a propus FMI bonificaţii la impozitele plătite în avans

Partea română încearcă să îi convingă pe experţii FMI că veniturile în minus încasate astfel din impozite, ca efect al bonificaţiilor, vor fi compensate integral prin sumele pe care Guvernul nu ar mai fi obligat să le cheltuiască cu dobânzile aferente împrumuturilor contractate pentru finanţarea deficitului bugetar, în lipsa impozitelor achitate la timp, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Dacă ar fi acceptate, bonificaţiile ar putea fi de 10%, ca şi în cazul plăţii în avans a taxelor locale. În prezent, pentru achitarea impozitelor locale în avans, până la sfârşitul lunii martie, suma de plată este mai mică cu 10%.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, luni, la Guvern, cu delegaţia comună a Fondul Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

„Trebuie efectuate calcule legate de cât anume se cheltuieşte cu dobânzile, mai exact de arătat că ce se pierde din bonificaţie este economisit la capitolul dobânzi. Experţii FMI nu au agreat însă măsura până la acest moment”, au arătat sursele citate.

O misiune a Fondului Monetar Internţional a sosit la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...