IPP: Guvernul a iniţiat 93% din proiectele de lege adoptate de Parlament în 2013

Guvernul rămâne, în continuare, principalul iniţiator al proiectelor de lege adoptate de Parlament, în condiţiile în care, în 2013, 93% dintre acestea au fost iniţiate de Executiv, potrivit unui studiu realizat de IPP şi dat luni publicităţii.
Economica.net - lun, 27 ian. 2014, 16:54
IPP: Guvernul a iniţiat 93% din proiectele de lege adoptate de Parlament în 2013

Potrivit studiului respectiv, din iniţiativele înainte de către Guvern în 2013, 62% au şi devenit legi, în timp ce doar 3% dintre cele depuse de parlamentari au reuşit să treacă de Legislativ.

Studiul relevă că în anul 2013 au fost înregistrate peste 1.500 de iniţiative legislative noi, dintre care 688 la Camera Deputaţilor şi 893 la Senat, ceea ce denotă o creştere cu 10-15% faţă de perioada similară a mandatului trecut.

Parlamentarii au depus, în medie, 20 de iniţiative pe săptămână, se mai arată în studiu, însă doar 3% dintre iniţiative au fost adoptate, printre cauze fiind şi „calitatea slabă a proiectelor, inclusiv a expunerilor de motive”, depuse de senatori şi deputaţi, menţionează sursa citată.

În 2013, doar un sfert (24,5%) din totalul iniţiativelor depuse de Guvern şi de parlamentari au fost adoptate.

La nivelul grupurilor parlamentare, PPDD a depus cele mai multe iniţiative în 2013, în medie două iniţiative pe săptămână, următorul grup parlamentar fiind cel al social-democraţilor, cu 1,5 iniţiative pe săptămână.

Potrivit studiului, o iniţiativă legislativă are nevoie în medie de trei sesiuni parlamentare pentru a-şi încheia parcursul legislativ

Studiul relevă că adoptarea tacită continuă să fie o practică larg folosită şi în acest mandat, în condiţiile în care, la nivelul anului 2013, nu mai puţin de 43 de acte normative au trecut de prima Cameră sesizată fără niciun fel de dezbatere, fiind adoptate tacit.

Potrivit IPP, în primul an al acestui mandat parlamentar recordul aprobărilor tacite este deţinut de Camera Deputaţilor, cu 35 astfel de proiecte, reprezentând practic aproape 4% din totalul proiectelor aflate în dezbatere în acest an.

La Senat, în 2013 au fost adoptate prin procedură tacită 8 propuneri legislative.

Din totalul proiectelor adoptate tacit în primul an al acestui mandat, în perioada monitorizată, 23% au fost deja promulgate, devenind legi, se mai arată în studiul IPP.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...