Vacanţele în Bulgaria, mai ieftine pentru turiştii români decât pentru cei autohtoni

Turiştii bulgari susţin că sunt discriminaţi în propria ţară deoarece agenţiile de turism oferă vacanţe pe litoralul bulgăresc la preţuri mult mai bune pentru străini faţă de cele aplicate în cazul turiştilor autohtoni, scrie marţi cotidianul sofiot Trud.
Economica.net - mar, 28 ian. 2014, 10:16
Vacanţele în Bulgaria, mai ieftine pentru turiştii români decât pentru cei autohtoni

Comisia pentru prevenirea discriminării de la Sofia urmează să se pronunţe cu privire la o plângere depusă de o bulgăroaică care a încercat să-şi facă o rezervare pentru sejur pe litoralul bulgar prin intermediul unei agenţii de turism din România. Femeia a rămas uimită să primească un email de la partenerul bulgar al agenţiei române de turism în care se afirma că nu poate beneficia de preţul aplicat pe piaţa din România decât dacă este cetăţean român. Femeia susţine că sunt şi alţi bulgari care şi-au rezervat vacanţe prin aceeaşi agenţie română, dar ulterior li s-a cerut o plată suplimentară de 200 de euro, tot din motivul că sunt bulgari şi nu români.

Baiko Baikov, vicepreşedinte al Asociaţiei tour-operatorilor şi agenţiilor de turism din Bulgaria, recunoaşte că există practica aplicării unor tarife diferite pe pieţe diferite. În opinia sa, este logic ca produsele să fie promovate în mod diferit în conformitate cu specificul pieţei, mai ales dacă este vorba de pieţe noi. ”Este normal ca, dacă într-o ţară se vând mai multe bilete, preţurile acolo să fie mai mici”, susţine Baikov. El afirmă că aceeaşi practică există şi în Turcia, unde cele mai mari preţuri sunt pentru turiştii turci.

Într-un editorial publicat tot de Trud, ziaristul Ivan Dimov apreciază că bulgarii trebuie să înceapă să înveţe limba română dacă doresc să-şi petreacă vacanţele la mare. De mult timp, ospătarii de pe litoralul bulgăresc au învăţat să spună ‘Ce faci?’ şi ‘Mulţumesc’ pentru că au mulţi clienţi din România. Acum, şi turiştii bulgari trebuie să ia cursuri de limba română, scrie Dimov. În opinia sa, chiar dacă este normal ca preţurile aplicate pentru piaţa din România să fie diferite faţă de cele din Bulgaria, este inacceptabil ca bulgarii care vor să facă o rezervare prin intermediul unei agenţii de turism româneşti să nu aibă acest drept. ”Aceasta se numeşte discriminare”, afirmă Dimov.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...