Grupul City Grill raportează o cifră de afaceri de 55 de milioane de euro pentru 2023 și mizează pe una de peste 60 de milioane de euro în acest an

Grupul de restaurante City Grill, unul dintre cei mai puternici jucători autohtoni din industria HoReCa, anunță că a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 55 de milioane de euro. Pentru anul în curs, compania estimează o depășire a pragului de 60 milioane de euro, fiind susținută prin deschiderea de unități noi, dar și prin performanța restaurantelor actuale care au un public fidel și activ.
Ion Dobreanu - J, 01 feb. 2024, 16:30
Grupul City Grill raportează o cifră de afaceri de 55 de milioane de euro pentru 2023 și mizează pe una de peste 60 de milioane de euro în acest an

Prin finalizarea proiectelor de investiții de peste 15 milioane de euro, Grupul City Grill și-a consolidat în 2023 poziția de cel mai mare grup autohton de restaurante din piața ospitalității.

În anul 2023, peste 15.000 clienți au trecut zilnic pragul restaurantelor din grupul City Grill.

“Clientul City Grill este unul matur, avizat, exigent care caută calitate și diversitate culinară, precum și servicii de top. Clienții noștri au un grad de recurență mare, fiind obișnuiți cu standardul nostru ridicat din toate restaurantele. Astfel, și misiunea noastră este dincolo de a servi o mâncare bună. Punem accent, în primul rând, pe experiența excepțională a clienților, pe trio-ul calitate a meniului, calitate a serviciilor și atmosferă, design interior, amplasament”, spune Daniel Mischie (foto), CEO Grup City Grill.

Bonul mediu, 50 de euro. Hanu’ Berarilor, restaurantul cu cel mai fidel public

Grupul City Grill operează în prezent restaurante și cafenele sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruș, Hanu’ Berarilor, Buongiorno.Italian, City Grill și hotelul La Boheme, toate restaurantele având un public fidel și foarte activ. Dintre toate acestea, în 2023, Hanu’ Berarilor este brandul cu cel mai mare grad de recurență al clienților.

În 2023, bonul mediul la nivelul grupului a fost de 50 de euro, cele mai mari valori medii/bon la nivel de an înregistrându-se în restaurantele frecventate într-un procent mai mare de turiști, respectiv Hanu’ lui Manuc (75 de euro), Caru’ cu Bere (65 de euro) și Pescăruș (55 de euro).

Preparatele preferate de clienții restaurantelor din Grupul City Grill sunt ciorba de văcuță, borșul de cocoș, ciolanul de porc, papanașii, micii, pizza napoletană, pulpele de rață, burgerii, sarmalele și peștele de captură.

Lansarea meniurilor de prânz, cu preț unic de 34,9 lei a alimentat creșterea numărului de clienți corporate. Revenirea progresivă la birouri a dus la reluarea obiceiurilor de a ieși la masa de prânz cu colegii, moment transformat într-o ocazie de conectare și schimb de idei.

„Hanu’ lui Manuc, Hanu’Berarilor, Pescăruș și Caru’ cu Bere sunt în sine destinații emblematice în București și locuri de neratat pentru turiștii străini, români sau expați. De la clădirile-monument istoric, amplasament central, ambianță și design, până la meniul atent pregătit, acordăm o mare importanță experienței celor care ne trec pragul. Ne bucură rata mare de recurență a clienților în toate restaurantele noastre. Diversificăm constant meniul și avem grijă să avem variante culinare pentru toate gusturile”, precizează Daniel Mischie, CEO City Grill Group.

În 2023, City Grill a finalizat cel mai amplu proces de investiție al grupului, respectiv 13 milioane de euro în revitalizarea și modernizarea restaurantului Hanu’ Berarilor – Oprea Soare și Hotel La Boheme. Tot în a doua jumătate a anului 2023, grupul City Grill a finalizat o investiție de peste 2,5 milioane de euro în modernizarea restaurantelor din rețeaua Buongiorno, proiect demarat în 2019. Cele trei restaurante incluse în proiectul de modernizare au fost Buongiorno Primăverii, reamenajat în 2019, cu o investiție de 700.000, Buongiorno Victoriei, în 2021, unde investiția s-a ridicat la peste 1.600.000 de euro și Buongiorno Băneasa, redeschis în luna august 2023, după o investiție de 500.000 Euro.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Iranul amenință să rupă înțelegerea. Armistițiul dintre SUA și Iran deja începe să scârțâie. Teheranul a blocat din nou tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz, după atacul Israelului asupra Libanului
Update: Iranul amenință să rupă înțelegerea. Armistițiul dintre SUA și Iran deja începe să scârțâie. Teheranul ...
Update: Iranul ia în considerare să se retragă din armistiţiul de două săptămâni convenit cu SUA, din cauza atacurilor continue ale Israelului asupra Libanului, a relatat miercuri agenţia de......
Bolojan cere audit la toate contractele de mandat ale conducerilor companiilor energetice de stat
Bolojan cere audit la toate contractele de mandat ale conducerilor companiilor energetice de stat
Premierul Ilie Bolojan a declarat că în foarte multe companii de stat din energie avem indicatori de performanţă care ...
Florin Barbu: Ministerul Agriculturii pregătește începând din 2028 introducerea de politici care să încurajeze integrarea producției vegetale cu zootehnia
Florin Barbu: Ministerul Agriculturii pregătește începând din 2028 introducerea de politici care să încurajeze integrarea ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pregăteşte, începând cu anul 2028, politici care vor încuraja ...
Curtea de Apel București suspendă deciziile CNA de retrage a licențelor Realitatea Plus și Gold FM. Posturile vor putea emite în continuare
Curtea de Apel București suspendă deciziile CNA de retrage a licențelor Realitatea Plus și Gold FM. Posturile vor putea ...
Curtea de Apel Bucureşti a suspendat miercuri decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de retragere a licenţei ...