Calea ferată Brașov – Sighișoara: CFR plătește asocierii RailWorks sumele aferente ajustărilor de preț

Veste bună despre Magistrala CFR Brașov - Sighișoara. CFR Infrastructură efectuează plățile aferente ajustărilor de preț către constructorii care se ocupă de reabilitarea liniei, se arată într-un răspuns al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu pentru un deputat PNL. Rămâne de văzut dacă aceste plăți vor debloca lucrările pe cel mai important coridor feroviar din România, astfel încât "cârtițele" aduse deja în șantier să înceapă săpăturile.
Anemona Andone - D, 04 feb. 2024, 12:54
Calea ferată Brașov - Sighișoara: CFR plătește asocierii RailWorks sumele aferente ajustărilor de preț

„În vederea accelerării execuției lucrărilor și pentru recuperarea pe cât posibilă a întârzierilor înregistrate, CFR SA, în calitate de beneficiar al investiției, a parcurs etapele necesare pentru aplicarea OUG nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, urmând ca în scurt timp să efectueze, către antreprenor, plata sumelor aferente ajustării prețurilor”, se arată în răspunsul formulat de cabinetul lui Grindeanu la interpelarea deputatului PNL Radu Marin Moisin.

Potrivit șefului Transporturilor, în trimestrul IV al anului 2023, stadiul fizic al lucrărilor în cadrul proiectului de reabilitare a liniei CF Brașov – Sighișoara era de 24,15%. „Întârzierile înregistrate în execuția lucrărilor, ca urmare a problemelor de natură financiară și logistrică, întâmpinate de antreprenori în procesul de aprovionare a șantierelor în timp util cu resursele necesare (materiale, forță de muncă, utilaje) au fost generate de situația creată de conflictul militar din regiunea Mării Negre și de pandemia generată de virusul Sars -Cov-2, evenimente care au afectat piața construcțiilor din întreaga Uniune Europeană”, se mai arată în răspunsul ministrului Transporturilor.

Legat de contractele pentru tronsonul Brașov – Sighișoara, pasionații de infrastructură au sesizat la rândul lor „niște salturi financiare interesante„, pe forumul PeUndeMerg, ro al Asociației Pro Infrastructură (API). Mai exact, pe subsecțiunile Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, asocierea Railworks (Alstom, Arcada, Aktor,Euroconstruct Trading 98) a ajuns la un stadiu al lucrărilor de 24,58%. în vreme ce stadiul financiar a urcat la 23,44%, conform celei mai recente raportări publicate de CFR SA. La raportarea precedentă, stadiul fizic era de 24,15%, iar cel financiar era de 21,58%.

Salt financiar mai mare se observă în cazul subsecțiunii cu tuneluri Apața – Cața. Dacă stadiul fizic a crescut insesizabil, de la 19,85% până la 20,20%, cel financiar a urcat de la 18,69% până la 23,06%.

În august anul trecut, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu anunța progres extrem de slab pe șantierul liniei de cale ferată Apața – Cața (28,2 km), parte a Coridorului feroviar Rin – Dunăre. Pe de altă parte, Asociația Pro Infrastructură (API) acuza că întârzierile erau cauzate și de Guvern, din cauză că nu actualizase prețurile, astfel că asocierea de constructori condusă de grecii de la Aktor era nevoită să lucreze în pierdere.

Lucrările de modernizare a întregului tronson de cale ferată Brașov – Sighișoara sunt executate de către Asocierea RailWorks (Aktor SA – Alstom Transport SA – Arcada Company).

Ioan Pintea, fost director general al CFR SA, estima că după reabilitare pe tronsonul Brașov – Sighișoara (128 km) se va circula cu 160 km/h, iar timpul de parcurgere se va reduce semnificativ de la aproape 3 ore, la 45 de minute.

Te-ar mai putea interesa și
Canada își continuă politica de reducerea a dependenței sale față de firmele americane din domeniul militar și anunță că va cumpăra avioane suedeze de recunoaștere de la Saab
Canada își continuă politica de reducerea a dependenței sale față de firmele americane din domeniul militar și anunță ...
Canada, care susţine că vrea să-şi reducă dependenţa de firmele americane de apărare, a anunţat miercuri planuri de a achiziţiona o flotă de avioane de alertă timpurie de la grupul suedez......
Italienii pierd anual la jocurile de noroc 22 de miliarde de euro
Italienii pierd anual la jocurile de noroc 22 de miliarde de euro
Italienii pierd anual la jocurile de noroc aproape 22 de miliarde de euro, arată un raport al celei mai mari organizaţii ...
Antibiotice Iași raportează venituri în scădere în primele trei luni din an, dar anunță și că a accelerat în această perioadă  dezvoltarea internațională
Antibiotice Iași raportează venituri în scădere în primele trei luni din an, dar anunță și că a accelerat în această ...
Compania Antibiotice S.A. Iași raportează pentru primele trei luni din 2026 venituril totale realizate de 162 de milioane ...
Bucureștiul va avea un nou Compartiment de Primiri Urgențe pentru copii: peste 17.000 de părinți au strâns 543.500 de euro
Bucureștiul va avea un nou Compartiment de Primiri Urgențe pentru copii: peste 17.000 de părinți au strâns 543.500 de ...
Camera de gardă a spitalului Victor Gomoiu din București se va transforma în Compartiment Primiri Urgente: părinții ...