Peste 1 milion de oameni au luat pensie minimă în ianuarie

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în ianuarie 2024, de 1.141.775 persoane, cu 104 mai puţine comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
AGERPRES - D, 04 feb. 2024, 17:24
Peste 1 milion de oameni au luat pensie minimă în ianuarie

Dintre aceştia, 1.040.187 erau pensionari din sistemul public, iar 101.588 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor, scrie Agerpres.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 492 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Maramureş (de 569 lei), Bistriţa-Năsăud (566 lei), Cluj (547 lei), Vrancea (545 lei) şi Hunedoara (544 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.714 – şi în judeţele Suceava (42.616 pensionari), Dolj (37.776), Iaşi (37.533) şi Prahova (35.641).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 343 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (488 lei) şi Gorj (444 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (421 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (7.043 persoane), urmat de Botoşani (6.662), Dolj (6.547) şi Olt (5.901).

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Te-ar mai putea interesa și
Thales România, care vrea să angajeze peste 1.000 de oameni la București, trece pe pierderi în 2025
Thales România, care vrea să angajeze peste 1.000 de oameni la București, trece pe pierderi în 2025
Subsidiara locală a gigantului tehnologic francez Thales, care operează un centru de excelenţă în inginerie la Bucureşti unde vrea să recruteze până la 1.100 de angajați până în 2030,......
EXCLUSIV Credite de 100 de milioane de euro pentru firme „mai puțin bancabile”. Impetum Group lansează primul mare fond de private credit din România – Andrei Cionca, CITR
EXCLUSIV Credite de 100 de milioane de euro pentru firme „mai puțin bancabile”. Impetum Group lansează primul ...
Impetum, grup format pe bazele Casei de Insolvență Transilvania (CITR), liderul pieței de profil din România, va lansa ...
Ministrul Muncii Dragoș Pîslaru propune o indemnizație de dirigenție în sumă fixă
Ministrul Muncii Dragoș Pîslaru propune o indemnizație de dirigenție în sumă fixă
O indemnizaţie de dirigenţie în sumă fixă ar putea fi o variantă la propunerea privind eliminarea indemnizaţiei din ...
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Ministerul britanic de Externe a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a lovit ...