Ponderea energiei regenerabile folosită în domeniul transporturilor a crescut cu 0,5% în 2022 – Eurostat

Ponderea energiei regenerabile folosită în domeniul transporturilor s-a situat, în 2022, la 9,6% în Uniunea Europeană, în creştere cu 0,5 puncte procentuale (pp) faţă de 2021 (9,1%), dar cu 0,7 pp sub cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, în 2020 (10,3%), arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat), relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 05 feb. 2024, 18:18
Ponderea energiei regenerabile folosită în domeniul transporturilor a crescut cu 0,5% în 2022 - Eurostat

Acest rezultat arată că mai sunt încă multe de făcut pentru a se îndeplini obiectivul stabilit prin Directiva 2023/2413, care prevede o pondere de cel puţin 29% de energie din surse regenerabile în cadrul consumului final de energie în sectorul transporturilor, până în 2030. Directiva oferă statelor membre posibilitatea de a alege realizarea unei ţinte diferite: reducerea cu 14,5% a emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul transporturilor.

Suedia (29,2%) este de departe statul membru UE cu cea mai ridicată pondere a energiei regenerabile folosită în domeniul transporturilor şi deja a îndeplinit ţinta din 2030. Finlanda (18,8%) are de asemenea o pondere ridicată. Urmează un grup cu o pondere de aproximativ 10%: Ţările de Jos, Malta, Belgia, Danemarca, Austria, Italia, Germania şi Spania. România înregistrează o pondere de 8,23%.

Pe de altă parte, cea mai scăzută pondere a energiei regenerabile folosită în domeniul transporturilor s-a înregistrat în Croaţia (2,4%), Letonia (3,1%) şi Grecia (4,1%).

Cea mai mare creştere din 2021 în 2022 a fost în Germania (1,9 pp), Ţările de Jos (1,8 pp) şi Ungaria (1,6 pp), iar cel mai semnificativ declin în Croaţia (minus 4,6 pp), Letonia (minus 3,3 pp) şi Slovenia (minus 2,8 pp).

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...