Noile măsuri fiscale ale Guvernului, pregătite să fie aprobate săptămâna viitoare

Pachetul de măsuri privind limitarea comisioanelor interbancare, plafonarea plăţilor în numerar, modificarea sistemului de penalităţi la plata datoriilor bugetare, introducerea caselor de marcat cu jurnal economic şi îmbunătăţirea procedurii de rambursare a TVA va fi adoptat săptămâna viitoare.
Economica.net - mie, 29 ian. 2014, 12:01
Noile măsuri fiscale ale Guvernului, pregătite să fie aprobate săptămâna viitoare

Premierul Victor Ponta a declarat că modificările vor fi discutate, miercuri, în primă lectură, în şedinţa de guvern, şi ar urma să fie adoptate săptămâna viitoare.

„E vorba de modificarea sistemului de penalităţi, de limitarea comisioanelor interbancare, de planfonarea la plăţile în numerar, introducerea caselor de marcat cu jurnal economic şi îmbunătăţiri la rambursarea TVA”, a precizat Ponta.

El a remarcat, în context, că Direcţia Antifraudă începe să facă lucruri importante şi i-a solicitat ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, să „stea cu biciul” pe angajaţii instituţiei în vederea combaterii evaziunii fiscale şi creşterii veniturilor la buget.

Surse oficiale au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX că Guvernul a propus Fondului Monetar Internaţional (FMI) introducerea unei bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor, altele decât cele locale pentru care este deja aplicat un astfel de sistem, dar experţii FMI nu au agreat încă măsura, nefiind convinşi de eficacitatea acesteia.

Partea română încearcă să îi convingă pe experţii FMI că veniturile în minus încasate astfel din impozite, ca efect al bonificaţiilor, vor fi compensate integral prin sumele pe care Guvernul nu ar mai fi obligat să le cheltuiască cu dobânzile aferente împrumuturilor contractate pentru finanţarea deficitului bugetar, în lipsa impozitelor achitate la timp, au declarat sursele.

Dacă ar fi acceptate, bonificaţiile ar putea fi de 10%, ca şi în cazul plăţii în avans a taxelor locale. În prezent, pentru achitarea impozitelor locale în avans, până la sfârşitul lunii martie, suma de plată este mai mică cu 10%.

În acelaşi timp, conform informaţiilor transmise de MEDIAFAX săptămâna trecută, Ministerul Finanţelor a pregătit un proiect de ordonanţă care prevede că plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.

Guvernul va limita şi comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cardurile de credit.

Te-ar mai putea interesa și
Platformă unică naţională pentru gestionarea accesului muncitorilor străini – Work in Romania – Proiect OUG
Platformă unică naţională pentru gestionarea accesului muncitorilor străini – Work in Romania – Proiect OUG
Guvernul va gestiona accesul lucrătorilor străini pe piaţa muncii din România printr-o platformă unică naţională, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă analizat în şedinţa de......
Comisia Europeană propune Google măsuri privind partajarea datelor motoarelor de căutare cu părţi terţe
Comisia Europeană propune Google măsuri privind partajarea datelor motoarelor de căutare cu părţi terţe
Comisia Europeană a anunţat joi că a transmis Google constatările sale preliminare, prezentând măsurile propuse pentru ...
Renault vrea să controleze 5% din piaţa auto din India în 2030, a treia din lume ca mărime
Renault vrea să controleze 5% din piaţa auto din India în 2030, a treia din lume ca mărime
Producătorul auto francez Renault va avea şapte modele în India până în 2030, inclusiv vehicule electrice cu baterii, ...
FOTO – VIDEO Cum arată trenurile Siemens pe hidrogen care vor veni în România și pe unde vor circula
FOTO – VIDEO Cum arată trenurile Siemens pe hidrogen care vor veni în România și pe unde vor circula
După mai multe licitații eșuate, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat miercuri câștigătoare oferta ...