Ministerul Agriculturii va acorda în acest an ajutoare de aproape 11,5 milioane de lei cultivatorilor de cartofi – proiect

Cultivatorii de cartofi vor putea primi în acest an un sprijin financiar de cel mult 200 de euro pe hectar printr-o schemă de ajutor de minimis privind susţinerea producţiei de cartofi de consum, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
AGERPRES - joi, 08 feb. 2024, 18:31
Ministerul Agriculturii va acorda în acest an ajutoare de aproape 11,5 milioane de lei cultivatorilor de cartofi - proiect

„Suma totală alocată este în valoare de 11.483.880 lei reprezentând echivalentul a maximum 2.309.010 euro, iar cuantumul maxim al ajutorului de minimis 200 euro/ha se acordă proporţional cu suprafaţa efectiv cultivată. Pentru a obţine sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafaţă cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv şi să obţină o producţie de minimum 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puţin 6 tone/ha până cel târziu la data de 18 noiembrie inclusiv a anului de cerere”, se arată într-un comunicat transmis joi către Agerpres

Potrivit proiectului, valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program, şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Beneficiarii eligibili pentru acest sprijin sunt: producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, producători agricoli societăţi agricole şi producători agricoli persoane juridice.

Cererile de înscriere în program trebuie depuse începând cu data intrării în vigoare a actului normativ şi cel târziu până la data de 20 mai a anului de cerere inclusiv.

Potrivit sursei citate, valorificarea producţiei se face până cel târziu la data de 18 noiembrie inclusiv a anului de cerere.

Pentru înscrierea în Program se vor depune următoarele documente justificative: copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică /bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare până la data de 20 noiembrie inclusiv a anului de cerere.

Verificările în teren se realizează de către DAJ şi APIA, cu cel puţin 10 zile înainte de recoltare, în baza notificărilor solicitanţilor ajutorului de minimis.

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, în anul 2024.

Proiect pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de cartof de consum” în anul 2024 a fost postat în transparenţă decizională pe site-ul MADR.

Te-ar mai putea interesa și
Nuclearelectrica, contract de 240 mil. euro pentru retubarea unității 1 de la Cernavodă
Nuclearelectrica, contract de 240 mil. euro pentru retubarea unității 1 de la Cernavodă
SN Nuclearelectrica S.A. (SNN) și Canadian Nuclear Partners S.A. (CNPSA) au semnat un Acord-cadru pe termen lung pentru furnizarea de servicii de Project Management Organization (PMO) pentru......
Banca Națională a Spaniei își îmbunătățește previziunile privind evoluția economiei, pe baza creșterii veniturilor provenite din turism
Banca Națională a Spaniei își îmbunătățește previziunile privind evoluția economiei, pe baza creșterii veniturilor ...
Expansiunea turismului în Spania va sprijini în acest an creşterea economiei la un nivel solid, de 2,3%, mult mai ridicat ...
Update: Un tren de călători a deraiat în apropiere de Roșiori de Vede
Update: Un tren de călători a deraiat în apropiere de Roșiori de Vede
Update: Circulaţia feroviară este oprită marţi după-amiaza pe relaţia Roşiori - Atârnaţi, firul II, din cauza deraierii ...
Consiliul Concurenței analizează preluarea Resity Technologies D.O.O de către Messer SE & Co. și Delta Holding D.O.O.
Consiliul Concurenței analizează preluarea Resity Technologies D.O.O de către Messer SE & Co. și Delta Holding D.O.O.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Messer SE&Co intenționează să intre în acționariatul Resity ...