Malta şi-a revizuit proiectul de vânzare a cetăţeniei, în urma presiunilor UE

Autorităţile malteze au acceptat miercuri să modifice proiectul criticat de Parlamentul European şi de Comisia Europeană, ce prevede vânzarea cetăţeniei malteze şi, implicit, europene, unor nerezidenţi europeni în schimbul sumei de 650.000 de euro.
Economica.net - J, 30 ian. 2014, 09:27
Malta şi-a revizuit proiectul de vânzare a cetăţeniei, în urma presiunilor UE

Conform noului text, vor avea dreptul să primească cetăţenia malteză numai persoanele care au reşedinţa în Malta de cel puţin 12 luni, relatează agenţiile Reuters şi AFP, citând un comunicat comun al Comisiei Europene şi guvernului maltez, în care ambele părţi îşi exprimă satisfacţia faţă de acest acord.

Deşi toate statele Uniunii Europene au dreptul suveran de a acorda paşapoarte unor cetăţeni din alte state, iniţiativa guvernului maltez a fost considerată ca nefiind conformă cu valorile europene, întrucât nu menţiona obligativitatea reşedinţei şi nici necesitatea ca solicitantul să aibă vreo legătură cu această ţară, singurele condiţii fiind să cumpere proprietăţi malteze în valoare de cel puţin 350.000 de euro şi titluri de stat în valoare de 150.000 de euro, guvernul de la Valletta descriindu-şi iniţiativa drept un ‘program de investiţii’.

Parlamentul European (PE) a votat la 16 ianuarie o rezoluţie ce menţionează că cetăţenia UE nu trebuie să aibă ‘o etichetă de preţ’ ataşată şi cere guvernului maltez să-şi retragă proiectul, în timp ce comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, a avertizat că ‘cetăţenia europeană nu este de vânzare’ şi statele membre ar trebui să acorde cetăţenia numai celor care au o ‘legătură reală’ cu ţara în cauză, nu doar ‘un portofel mare’.

Te-ar mai putea interesa și
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Platforma Google Maps a schimbat pe hărţi numele Lacului Ontario în Lacul America pentru utilizatorii din Statele Unite, conform ordinului executiv de redenumire geografică semnat de......
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în ...
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ...
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit ...