Preşedintele AAR: Aeroporturile sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Și Poliţia de Frontieră stă foarte bine

Preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR), David Ciceo, estimează că traficul în zona Schengen, după 31 mai, va reprezenta aproximativ 70% din totalul fluxului de pasageri şi dă asigurări că aeroporturile, atât cele de la Bucureşti, cât şi cele regionale, vor fi pregătite pentru modificările necesare.
AGERPRES - vin, 09 feb. 2024, 13:45
Preşedintele AAR: Aeroporturile sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Și Poliţia de Frontieră stă foarte bine

„Aeroporturile din România colaborează cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi cu Vama pentru a adapta fluxurile de pasageri, astfel încât să fim pregătiţi pentru 31 martie. Estimăm că traficul Schengen va fi de aproximativ 70%, iar cel non-Schengen 30%. Reprezintă o facilitate extraordinară pentru pasageri, pentru că 70% nu vor mai fi controlaţi nici la plecare şi nici în ţările de destinaţie, mă refer la zona Schengen şi, de asemenea, se elimină actele necesare pentru copiii minori în zona Schengen în cazul în care nu sunt însoţiţi de ambii părinţi”, a declarat Ciceo la Braşov, cu prilejul şedinţei anuale a Asociaţiei Aeroporturilor din România.

Totodată, el a subliniat că Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră „stă foarte bine” în privinţa adaptării procedurilor.

„O parte suntem noi (aeroporturile – n.r.) responsabili, bineînţeles şi Poliţia de Frontieră, (…) dar să ştiţi că stau foarte bine, au toate dotările necesare”, a punctat David Ciceo.

Acesta a menţionat că, anul trecut, aeroporturile din România au depăşit cifrele din 2019 în privinţa traficului, înregistrând 24 de milioane de pasageri.

„Ne aşteptăm la creşteri, dar trebuie să fim prudenţi”, a subliniat Ciceo, referindu-se la problemele pe care companiile aviatice le au cu unele motoare ale aeronavelor.

La rândul său, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, a subliniat că aeroportul de la Braşov a fost astfel conceput încât nu va avea probleme de adaptare la cerinţele Schengen.

„Aeroportul de la Braşov, încă din momentul în care a fost conceput, a fost gândit în aşa fel încât să se poată adapta unor astfel de situaţii, era de aşteptat să intrăm în spaţiul Schengen din punct de vedere aerian. Pe aeroportul din Braşov lucrurile vor fi foarte uşor de adaptat, este vorba de pregătirea unor documentaţii, de stabilirea unor fluxuri, în aşa fel încât aeroportul să poată fi certificat pentru spaţiul Schengen”, a spus Veştea, care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi direct implicat în realizarea proiectului acestui aeroport.

În discursul susţinut în cadrul întâlnirii şefilor de aeroporturi din ţară, el a subliniat că ministerul pe care îl conduce, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Aeroporturilor din România şi instituţiile guvernamentale responsabile, colaborează „pentru identificarea resurselor financiare pentru a sprijini atât aeroporturile regionale, cât şi aeroporturile mici, cu trafic de sub 200.000 pasageri pe an”.

Întrunirea anuală a Asociaţiei Aeroporturilor din România s-a desfăşurat joi şi vineri, la Poiana Braşov, printre subiectele discutate fiind proiectele finanţate prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) care sunt în curs de implementare la aeroporturi, aspecte legate de siguranţa şi securitatea în aeroporturi, prognozele referitoare la traficul de pasageri şi posibilitatea dezvoltării reţelelor de rute, precum şi aderarea la spaţiul Schengen la nivelul frontierelor aeriene, începând cu 31 martie.

Te-ar mai putea interesa și
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Impactul total generat de Lidl de la intrarea pe piața locală, în urmă cu 15 ani, se ridică la 19,2 miliarde de euro, incluzând efectele directe, indirecte și induse, precum și contribuția......
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Cotaţiile ţiţeiului au urcat luni cu peste 3%, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, al loviturilor ...
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care include și o zonă de bar, se va deschide în Promenada Mall
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care ...
Onze, un concept de retail care aduce împreună branduri și designeri locali, se va deschide în Promenda Mall în această ...
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice pe cărbune ...