Șeful diplomației europene Josep Borrell sugerează Statelor Unite să livreze mai puține arme Israelului

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a sugerat luni Statelor Unite să livreze mai puţine arme Israelului dacă sunt de părere că există prea multe morţi de partea palestiniană, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 12 feb. 2024, 20:00
Șeful diplomației europene Josep Borrell sugerează Statelor Unite să livreze mai puține arme Israelului

„Dacă credeţi că sunt ucişi prea mulţi oameni, poate ar trebui să oferiţi mai puţine arme, pentru a preveni uciderea atâtor oameni. Nu este logic?”, a declarat el pentru presă, referindu-se la declaraţiile preşedintelui american Joe Biden, care consideră „excesivă” riposta israeliană în Gaza.

Ofensiva israeliană s-a soldat cu peste 28.000 de morţi în Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii controlat de Hamas, care a anunţat luni că 164 de persoane au fost ucise în 24 de ore.

„Toată lumea merge la Tel Aviv cerând: vă rugăm să nu faceţi asta, să protejaţi civilii, să nu ucideţi atât de mulţi oameni”, a subliniat Borrell, la sfârşitul unei reuniuni a miniştrilor dezvoltării din UE. Însă premierul israelian Benjamin Netanyahu „nu ascultă de nimeni”, a adăugat el.

„Vor să-i evacueze (pe palestinieni). Unde? Pe Lună?”, a întrebat el, cu referire la ofensiva anunţată de Israel în sudul Fâşiei Gaza, unde sunt refugiaţi sute de mii de palestinieni.

Luni, Curtea de Apel de la Haga a ordonat Ţărilor de Jos să suspende trimiterea de piese pentru avioane de luptă F-35 utilizate de Israel în Gaza, considerând că există „un risc evident ca încălcări grave ale dreptului umanitar internaţional să fie comise în Fâşia Gaza” cu avioane de luptă F-35 israeliene.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul avertizează cu privire la ‘impactul devastator’ asupra pieţelor al unui eventual nou atac iniţiat de Israel
Iranul avertizează cu privire la ‘impactul devastator’ asupra pieţelor al unui eventual nou atac iniţiat de ...
Iranul a avertizat miercuri cu privire la 'impactul devastator' pe care un nou atac în regiune l-ar avea asupra pieţelor energetice, în urma înmulţirii ameninţărilor israeliene la adresa......
Fiscul din Ungaria a făcut  percheziţii privind achiziţia a 17.000 de ventilatoare în perioada pandemiei de COVID
Fiscul din Ungaria a făcut percheziţii privind achiziţia a 17.000 de ventilatoare în perioada pandemiei de COVID
Autoritatea fiscală din Ungaria a efectuat percheziţii în mai multe locuri şi a operat arestări în cadrul unei anchete ...
Anunț pentru toți clienții Kaufland din România. Ce găsiți acum
Anunț pentru toți clienții Kaufland din România. Ce găsiți acum
Agenția de turism online eSky își extinde prezența pe piața românească printr-un parteneriat cu programul de loialitate ...
Franţa: Şampania produsă din recolta de struguri din 2026 va putea avea un conţinut de alcool de peste 13 %
Franţa: Şampania produsă din recolta de struguri din 2026 va putea avea un conţinut de alcool de peste 13 %
Şampania produsă în Franţa din recolta de struguri din această vară va putea avea, în mod excepţional, un conţinut ...