Casa Albă confirmă că Rusia dezvoltă o armă anti-satelit, dar aceasta nu este o ameninţare imediată

Rusia dezvoltă în prezent o "capabilitate anti-satelit", care nu a fost încă desfăşurată, iar preşedintele american Joe Biden a cerut administraţiei sale iniţierea unor discuţii diplomatice directe cu Moscova pe acest subiect, a declarat joi purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, transmit agenţiile Reuters, AFP şi EFE.
AGERPRES - vin, 16 feb. 2024, 08:46
Casa Albă confirmă că Rusia dezvoltă o armă anti-satelit, dar aceasta nu este o ameninţare imediată

„Pot să vă confirm că este vorba despre o capabilitate anti-satelit dezvoltată de Rusia”, a spus Kirby, la o zi după ce congresmanul republican Michael Turner, preşedintele Comitetului de Informaţii din Camera Reprezentanţilor, a emis un comunicat enigmatic în care face referire la o nouă ameninţare serioasă la adresa securităţii naţionale a SUA, fără a oferi vreun detaliu, ameninţare care conform mass-media americane ar consta într-o armă nucleară spaţială anti-satelit rusească.

John Kirby nu a făcut referire în declaraţia sa la caracterul nuclear al unei astfel de arme, asigurând însă că ea nu reprezintă „o ameninţare imediată pentru securitatea nimănui”. „Aceasta este o capabilitate pe care ei (Rusia) o dezvoltă. Noi încă analizăm informaţiile”, a mai spus oficialul Casei Albe.

Acesta a precizat că preşedintele Biden a dispus o serie de acţiuni iniţiale de răspuns, inclusiv abordarea diplomatică a chestiunii cu Rusia, mai ales că dezvoltarea unei astfel de arme ar reprezenta, conform Washingtonului, încălcarea unui tratat internaţional.

Michael Turner i-a cerut miercuri public preşedintelui Biden în acel comunicat să declasifice informaţii despre o nouă ameninţare pentru securitatea SUA, astfel încât liderii politici şi aliaţii Washingtonului să poată discuta deschis subiectul.

Statele Unite nu dispun de capacitatea de a contracara o armă nucleară anti-satelit, dar aceasta nu este o ameninţare iminentă şi nici vreun motiv de panică, întrucât, cel puţin până la ora actuală, Rusia nu a plasat nicio armă de acest fel pe orbită, au explicat presei din SUA responsabili americani. Surse citate ziarul New York Times afirmă că noile capabilităţi militare de acest fel ale Rusiei sunt la ora actuală în faza de dezvoltare.

Rusia nu a confirmat şi nici nu a negat că ar deţine sau ar dezvolta o armă nucleară anti-satelit, dar consideră că apariţia acestui subiect acum este o stratagemă la care Washingtonul apelează pentru a forţa Congresul să aprobe ajutorul de peste 60 de miliarde de dolari cerut de preşedintele Joe Biden pentru Ucraina şi blocat de opoziţia unor congresmeni republicani.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...