Ministerul Muncii a finalizat listele cu peste 2,5 milioane de benificiari ai cardurilor pentru alimente

Situaţia centralizată cu beneficiarii de carduri sociale pentru alimente a fost transmisă către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), în total fiind peste 2,5 milioane de beneficiari, a anunţat, joi, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).
AGERPRES - J, 22 feb. 2024, 11:25
Ministerul Muncii a finalizat listele cu peste 2,5 milioane de benificiari ai cardurilor pentru alimente

Potrivit unei postări pe pagina oficială de Facebook a ministerului, în anul 2024, aceste carduri vor fi alimentate de şase ori: în februarie, aprilie, iunie, august, octombrie şi decembrie.

„Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Casa Naţională de Pensii Publice, instituţii subordonate şi respectiv sub autoritatea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, au transmis către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene situaţia centralizată cu beneficiarii de carduri sociale pentru alimente”, precizează ministerul.

Conform sursei citate, beneficiari ai cardurilor pentru alimente sunt 614.358 persoane, adulţi şi copii, încadrate în grad de handicap grav, accentuat şi mediu, 13.098 familii cu cel puţin 2 copii în întreţinere, 3.130 familii monoparentale, 192.398 familii beneficiare de ajutor de incluziune, 1.714.246 de pensionari, 528 de persoane fără adăpost.

„Din acest an, Guvernul României a decis majorarea la 2.000 de lei a nivelului maxim al veniturilor pentru care sunt acordate tichetele sociale. În următoarea perioadă, cele 2.537.758 de carduri active vor fi alimentate cu câte 250 de lei. Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Te-ar mai putea interesa și
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP....
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...