Microsoft are un nou director general, iar Bill Gates renunţă la postul de preşedinte

Grupul american Microsoft Corp l-a desemnat, marţi, pe Satya Nadella în funcţia de director general, în timp ce cofondatorul companiei, Bill Gates, a renunţat la postul de preşedinte al consiliului de administraţie, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 04 feb. 2014, 15:44
Microsoft are un nou director general, iar Bill Gates renunţă la postul de preşedinte

Satya Nadella, de 46 de ani, este al treilea director general din istoria de 39 de ani a Microsoft, după Bill Gates şi Steve Ballmer.

John Thompson va prelua postul de preşedinte al consiliului de administraţie, urmând ca Bill Gates să ocupe un nou rol de consilier tehnologic, însă îşi va păstra locul în consiliul director.

Bill Gates, care împreună cu prietenul său Paul Allen a înfiinţat Microsoft în anul în 1975, a fost primul director general al companiei până în 2000, când a cedat acest post lui Steve Ballmer, păstrându-şi funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie.

‘Industria noastră nu respectă tradiţia, respectă doar inovaţia. Acesta este un moment critic pentru industrie şi pentru Microsoft’, a declarat Satya Nadella, într-un email trimis angajaţilor companiei.

‘În această perioadă de transformare nu există o persoană mai bună care să conducă Microsoft decât Satya Nadella’, a declarat, la rândul său, Bill Gates.

Alegerea lui Satya Nadella era aşteptată de investitori şi analişti, în condiţiile în care acesta lucrează de 22 de ani la Microsoft şi este în prezent şef al diviziei Cloud, care s-a dezvoltat puternic în ultimii ani.

Născut la Hyderabad, India, în anul 1967, Satya Nadella a absolvit universitatea de electronică de la Mangalore şi are masterat în IT la Universitatea Wisconsin şi un MBA la Universitatea din Chicago. Cariera sa la Microsoft a început în anul 1992, iar anterior a lucrat la Sun Microsystems.

Microsoft, cel mai mare producător mondial de software, se confruntă în ultima vreme cu o reducere a veniturilor, în condiţiile în care scăderea vânzărilor de PC-uri influenţează vânzările de sisteme de operare Windows şi pachete Office. În plus, Microsoft trebuie să găsească un produs cu care să poată concura cu Apple Inc şi Google Inc pe piaţa de mobile computing.

 

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...