Cheltuielile militare la nivel mondial încep să crească din 2014

Cheltuielile militare urmează să înregistreze creşteri în 2014, pentru prima dată în ultimii cinci ani, în Rusia, Asia şi Orientul Mijlociu, potrivit unui studiu publicat marţi.
Economica.net - mar, 04 feb. 2014, 16:25
Cheltuielile militare la nivel mondial încep să crească din 2014

Consultanţi din cadrul grupului IHS preconizează, în acest studiu, că bugetele militare la nivel mondial vor atinge anul acesta suma de 1.538.000 miliarde de dolari, o creştere anuală mică, de 0,6%, dar prima de după 2009.

„Rusia, Asia şi Orientul Mijlociu vor fi motorul creşterii aşteptate anul acesta şi al relansării prevăzute începând din 2016”, scrie Paul Burton, director pentru Aeronautică, Apărare şi Securitate în cadrul IHS Janes’s.

Rusia vrea să-şi crească cheltuielile militare cu 44% în următorii trei ani. Planul adoptat de către Parlament a dotat deja Rusia cu al treilea cel mai mare buget alocat Apărării în 2013, în sumă de 68 de miliarde de dolari, devansând Marea Britanie şi Japonia.

Bugetul militar chinez a fost de 139 de miliarde de dolari în 2013, potrivit IHS, al doilea cel mai important după cel al Statelor Unite. Potrivit proiecţiilor consultanţilor, China va cheltui în 2015 cu Apărarea mai mult decât Marea Britanie, Franţa şi Germania la un loc.

Asia este, de altfel, singura regiune în care cheltuielile militare au crescut în mod continuu după criza din 2009. Regiunea Asia-Pacific, fără China, va depăşi Europa Occidentală în 2015, creşteri notabile fiind aşteptate în Australia, India şi Coreea de Sud, preconizează studiul.

„În Orientul Mijlociu, cheltuielile militare s-au accelerat începând din 2011. În Oman şi Arabia Saudită, în particular, creşterea a fost mai mare de 30% în perioada 2011-2013”, relevă raportul. Arabia Saudită, situată pe poziţia a noua în 2013, urmează să depăşească Germania anul acesta, ea urmând să urce pe poziţia a opta în 2014.

Scăderea nivelului cheltuielilor militare americane urmează să se accelereze. De la suma de 664 de miliarde de dolari în 2012, acestea au scăzut la 582 de miliarde de dolari în 2013, iar în 2014 sunt prevăzute 575 de miliarde de dolari, în timp ce în 2015 se preconizează cheltuieli militare în valoare 535 de miliarde de dolari.

Franţa se menţine pe poziţia a şasea în clasament, întocmit de către IHS Jane’s în urma examinării bugetelor a 77 de ţări, reprezentând 97% din cheltuielile mondiale. Însă IHS notează că cheltuielile militare franceze au scăzut de la 53 de miliarde de dolari în 2013 la 52,6 de miliarde de dolari în 2014 şi se preconizează să scadă la 52 de miliarde de dolari în 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...