Panama: Negocierilor pentru lărgirea canalului au eşuat

Negocierile privind costurile suplimentare apărute ca urmare a lucrărilor de lărgire a canalului Panama, unul din cele mai mare proiecte de inginerie din lume, au fost întrerupte din lipsa unui acord, a anunţat miercuri constructorul spaniol Sacyr, care conduce consorţiul internaţional de firme care se ocupă de lucrări, transmite AFP.
Economica.net - mie, 05 feb. 2014, 10:56
Panama: Negocierilor pentru lărgirea canalului au eşuat

Consorţiului Grupo Unidos por el Canal (GUPC) avertizează că ruperea negocierilor pune în pericol 10.000 de locuri de muncă însă ‘continuă să caute o soluţie de finanţare pentru a termina proiectul şi lucrările în 2015, în pofida deciziei Administraţiei Canalului Panama de a rupe negocierile’, a precizat Sacyr într-un comunicat.

Anunţul privind ruperea negocierilor a condus la scăderea cu 5,55% a acţiunilor Sacyr la bursa de la Madrid.

Conflictul dintre GUPC şi Administraţia Canalului Panama a izbucnit la finele anului trecut atunci când grupul spaniol de construcţii Sacyr, acţionar majoritar al consorţiului Grupo Unidos por el Canal (GUPC), a ameninţat că va opri lucrările în decurs de trei săptămâni dacă ACP nu îi va plăti suma de 1,6 miliarde de dolari (circa 1,2 miliarde de euro), reprezentând costurile suplimentare apărute în timpul lucrărilor din cauza unor probleme geologice neprevăzute.

Lucrările pentru lărgirea canalului Panama, în valoare de 5,2 miliarde de dolari, au început în 2009 şi, iniţial, urmau să se încheie în 2014 cu ocazia împlinirii unui secol de la inaugurarea canalului. Finalizarea lor a fost însă amânată pentru 2015 după un prim dezacord între ACP şi GUPC.

Cu o lungime de 80 de kilometri, canalul Panama, prin care tranzitează 5% din comerţul maritim mondial, a fost inaugurat în 1914 şi a fost retrocedat de către SUA către Panama în 1999.

Lucrările de lărgire se concentrează asupra construirii unei noi serii de ecluze pentru a permite trecerea vaselor care transportă până la 12.000 de containere, peste dublul încărcăturii actuale permise.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, un nou pas către integrarea ţării în structurile europene, a anunţat......
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...