ANPC a amendat cu 15.000 de lei o fabrică de pâine din Sectorul 6 și a dispus închiderea temporară a acesteia

O fabrică de pâine din Sectorul 6 a fost amendată cu suma de 15.000 de lei de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor, care au decis şi oprirea temporară a activităţii societăţii respective până la remedierea deficienţelor constatate, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 02 mart. 2024, 12:25
ANPC a amendat cu 15.000 de lei o fabrică de pâine din Sectorul 6 și a dispus închiderea temporară a acesteia

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Comisariatul de pe raza sectorului 6 (CPCS6) a derulat, pe data de 1 martie 2024, o acţiune de control la operatorul economic Panion Prod Com S.R.L..

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate următoarele sancţiuni: amenzi contravenţionale în valoare de 15.000 de lei, oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor, precum şi retragerea definitivă a producţiei realizate în data de 1 martie 2024 aflată în locaţie şi pe drum către clienţi, respectiv 5.600 de bucăţi de produse.

„La apariţia sesizărilor cu privire la acest operator, am acţionat cu celeritate, iar ceea ce am descoperit ne-a întristat şi cutremurat, totodată. Înţelegem orice problemă economică ar putea fi traversată de producători, dar nu înţelegem ca acestea să se răsfrângă asupra sănătăţii sau vieţii consumatorului. Reamintim operatorilor economici existenţa proiectului ANPC, „Control voluntar”, prin care îi putem consilia şi putem preveni situaţii de acest fel. Ne dorim ca pâinea noastră „cea de toate zilele” să fie produsă în condiţii normale, europene”, a declarat Paul Anghel, director general al ANPC.

Pe lista abaterilor de la legislaţie, identificate de către echipa de control, s-au aflat: depozitarea navetelor cu pâine direct pe paviment; condiţii igienico-sanitare precare: calorifere ruginite, tavan cu infiltraţii şi mucegai, ventilator neigienizat, ţeavă de gaze cu depuneri masive de impurităţi, paviment neigienizat şi cu spărturi, pereţi şi tavan neigienizate şi faianţă ciobită, scurgerea/sifonul din paviment fără grila de protecţie, cu acumulare mare de impurităţi (resturi alimentare); depozitarea unor instrumente de curăţenie în proximitatea liniei de producţie; folosirea unor tăvi neigienizate cu depuneri masive de grăsime, resturi alimentare şi arsuri; utilizarea unor utilaje cu depuneri de impurităţi, cu grăsime şi rugină, cu mucuri de ţigări în proximitatea utilajelor pe paviment, ceea ce demonstrează fumatul în aceste incinte.

De asemenea, operatorul economic utiliza un agregat frigorific destinat depozitării drojdiei, cu depuneri masive de gheaţă şi neigienizat, timp în care păstra unele navete cu pâine mucegăită şi a unor rebuturi în acelaşi spaţiu de depozitare cu navetele cu pâine destinată livrării.

În plus, s-a mai constatat depozitarea unor ambalaje şi articole vestimentare pe paviment, dar şi lipsa autorizaţiilor de funcţionare emise de primărie, Inspectoratul pentru Situaţi de Urgenţă (ISU) şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP).

Te-ar mai putea interesa și
Noua Dacia electrică este tot mai aproape de lansare dar fratele său Renault Twingo este încă departe de piața din România
Noua Dacia electrică este tot mai aproape de lansare dar fratele său Renault Twingo este încă departe de piața din România
În timp ce viitorul model electric Dacia având la bază platforma Renault Twingo se află în testele finale, Ivan Segal, directorul de vânzări al brandului francez, declară la București că......
Produsul alimentar care se ieftinește acum masiv în România și în Europa: untul
Produsul alimentar care se ieftinește acum masiv în România și în Europa: untul
Prețul mediu al untului la poarta fabricilor europene se apropie din nou de pragul de 400 de euro suta de kilograme, după ...
Pensiile de serviciu militare au costat 14 miliarde de lei în 2025, cu 4% mai mult decât în 2024. Numărul beneficiarilor a crescut modest faţă de anul 2024 – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 14 miliarde de lei în 2025, cu 4% mai mult decât în 2024. Numărul beneficiarilor ...
Pensiile de serviciu militare au costat 14,4 miliarde de lei brut, în anul 2025, cu 4,5% mai mult decât în anul 2024, ...
Spania va cere UE să denunţe Acordul de asociere cu Israelul
Spania va cere UE să denunţe Acordul de asociere cu Israelul
Spania va propune marţi, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor de externe europeni, ca UE să "rupă" Acordul de asociere ...