Germania va introduce o schemă care leagă pensiile de salarii, pentru a garanta nivelul de trai – Reuters

Guvernul german va introduce o schemă de pensii suplimentare ce vizează investiţii în pieţele de capital, pentru a se asigura că pensiile rămân legate de evoluţia salariilor, conform unui proiect de lege consultat de Reuters.
AGERPRES - mar, 05 mart. 2024, 15:31
Germania va introduce o schemă care leagă pensiile de salarii, pentru a garanta nivelul de trai - Reuters

Sistemul de pensii al ţării este din ce în ce mai mult sub presiune, pe fondul adâncirii decalajului între salarii şi pensii din cauza schimbărilor demografice, milioane de persoane din generaţia „baby boomer”, născuţi între anii ’50 şi mijlocul anilor ’60, urmând să se pensioneze, scrie Agerpres.

„Sistemul trebuie să rămână corect pentru generaţiile viitoare, atât pentru cei care beneficiază ca pensionari, cât şi pentru cei care finanţează sistemul. De aceea sistemul nostru de pensii trebuie actualizat”, a afirmat marţi ministrul german de Finanţe, Christian Lindner.

Obiectivul reformei este de a garanta un nivel al pensiei de cel puţin 48% din salariul mediu, până la finalul anilor ‘2030, permiţând pensionarilor să-şi menţină nivelul de trai după pensionare.

„Nivelul sistemului legal de pensii este garantat până în 2025. Vrem să-l asigurăm permanent şi prin urmare am propus în lege să-l asigurăm legal până în 2039”, a explicat ministrul Muncii, Hubertus Heil.

Pentru a atenua povara pe termen lung asupra contributorilor, un fond suveran permanent de investiţii va fi înfiinţat, în vederea achiziţionării de acţiuni de pe pieţele bursiere globale, utilizând împrumuturi de la bugetul federal şi transferuri de fonduri guvernamentale.

În prima fază, Guvernul german vrea să se împrumute anul acesta cu 12,5 miliarde de euro (13,56 miliarde de dolari) pentru aşa numitul „Generational Capital”, pentru a investi pe pieţele de capital.

Suma va creşte anual cu 3%, în linie cu estimările privind creşterea salariilor, fiind planificaţi 15 miliarde de euro până în 2028, a explicat Lindner.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski se declară mulţumit de prima zi a noilor negocieri cu Rusia, discuţiile continuă
Ucraina – Zelenski se declară mulţumit de prima zi a noilor negocieri cu Rusia, discuţiile continuă
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este "mulţumit" de cum a decurs marţi prima zi a noii runde de negocieri între Rusia şi Ucraina care se desfăşoară cu mediere......
Electrocasnicele ar putea fi următoarea ţintă a atacurilor cibernetice – avertisment ENISA
Electrocasnicele ar putea fi următoarea ţintă a atacurilor cibernetice – avertisment ENISA
După atacul cibernetic care a vizat frigiderele supermarketurilor din mai multe ţări, electrocasnicele ar putea fi următoarea ...
Șeful uzinei Ford Craiova: Am dori să ne asigurăm că orice vom face pentru a sprijini industria din România va fi inclus și în bugetul României
Șeful uzinei Ford Craiova: Am dori să ne asigurăm că orice vom face pentru a sprijini industria din România va fi inclus ...
Fırat Elhüseyni, președintele Ford Otosan România, cel care are în subordine uzina de automobile de la Craiova, a declarat ...
Rusia – Incendiu la un mare port petrolier de la Marea Baltică după un atac cu drone (guvernator)
Rusia – Incendiu la un mare port petrolier de la Marea Baltică după un atac cu drone (guvernator)
Un atac cu drone ucrainene a declanşat miercuri un incendiu în portul Ust-Luga de la Marea Baltică, vizat de mai multe ...