Ponderea femeilor din România care investesc este cea mai mică din Europa – sondaj

România are cea mai mică pondere de femei-investitor din Europa, cu doar 33% din total, deşi ultimul recensământ arată că femeile reprezintă 51,5% din populaţia totală a ţării, relevă sondajul eToro Retail Investor Beat.
AGERPRES - vin, 08 mart. 2024, 09:25
Ponderea femeilor din România care investesc este cea mai mică din Europa - sondaj

Prin comparaţie, germanii au 40% femei care investesc, polonezii au 42%, cehii 37%, iar americanii 51%. „Americanii sunt, de fapt, singurii din întregul sondaj care se apropie de demografia reală. Iar acest lucru se întâmplă în contextul în care accesul la investiţii în acţiuni locale şi internaţionale este cel mai uşor din istorie, datorită evoluţiei platformelor de investiţii online”, se arată în analiza de specialitate.

Potrivit sursei citate, în ultimii doi ani, la nivel global, aproape o treime (31%) dintre femei au început să investească, faţă de doar 20% dintre bărbaţi, iar această tendinţă se manifestă şi în România, dar creşterea este mai lentă, diferenţa fiind de doar 2% în favoarea femeilor.

Cel mai mare procent dintre femeile-investitor din România sunt cele cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani (35%), urmate de cele cu vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani (27%) şi de către cele de peste 55 de ani (24%). La polul opus se află femeile care s-au născut între anii 1969 şi 1978, acum cu vârste cuprinse între 45 şi 54 de ani, cu o pondere de 14%.

Consultanţii menţionează că rezultatul sondajului din România este în concordanţă cu un studiu realizat în SUA care arată că investiţiile sunt deosebit de populare în rândul femeilor mai tinere: 71% dintre femeile din Generaţia Z (născute între 1997-2012) investesc, 63% dintre Mileniale (născute între 1981 şi 1996), 55% din Generaţia X (născute în perioada 1965-1981) şi 57% din Generaţia Baby Boomers (născute în intervalul 1946-1964).

eToro este o platformă socială de tranzacţionare şi investiţii, fondată în 2007, care le permite utilizatorilor să îşi dezvolte cunoştinţele şi veniturile ca parte a unei comunităţi globale de investitori.

Te-ar mai putea interesa și
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, deși blocul european a făcut concesii
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, ...
Statele Unite sunt "profund îngrijorate" de planurile Uniunii Europene de a impune costuri ale emisiilor de carbon la unele zboruri internaţionale, a declarat luni pentru Reuters un purtător de......
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală ...
Lordul mexican al drogurilor Ismael „El Mayo” Zambada a fost condamnat la închisoare pe viață în SUA
Lordul mexican al drogurilor Ismael „El Mayo” Zambada a fost condamnat la închisoare pe viață în SUA
Narcotraficantul mexican Ismael "El Mayo" Zambada a fost condamnat luni la închisoare pe viaţă de un tribunal federal ...
Un nou atac cu drone în mai puțin de 24 de ore asupra terminalului petrolier rus CPC de la Marea Neagră, folosit in special pentru exportul de petrol kazah
Un nou atac cu drone în mai puțin de 24 de ore asupra terminalului petrolier rus CPC de la Marea Neagră, folosit in special ...
Operatorul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC) a semnalat luni un al doilea atac cu drone în mai puţin ...