Parlamentul European cere etichetarea originii tuturor tipurilor de carne consumate în UE

Parlamentul European a cerut, joi, o etichetare care să indice originea tuturor cărnurilor consumate în UE şi a respins argumentul costului invocat de Comisia Europeană pentru a refuza această măsură.
Economica.net - vin, 07 feb. 2014, 07:26
Parlamentul European cere etichetarea originii tuturor tipurilor de carne consumate în UE

Rezoluţia adoptată cu 368 de voturi pentru, 207 împotrivă şi 20 de abţineri în ultima zi a sesiunii plenare de la Strasbourg este o dezaprobare a Executivului de la Bruxelles.

Parlamentul European înţelege în acest fel să trimită decizia statelor membre, chemate să se pronunţe cu privire la o astfel de etichetare pentru a calma îngrijorările provocate de fraudele multiple.

„Consumatorii vor să ştie exact ce se află în farfuriile lor”, a susţinut eurodeputata ecologistă franceză Michèle Rivasi.

„Până în prezent, doar carnea de vită beneficia de o etichetare ce indică provenienţa animalului. Noi cerem ca toate tipurile de carne – pasăre, porc, oaie, capră – să facă obiectul unei informări mai detaliate, prin etichetarea locului de naştere, de creştere şi de sacrificare a animalului, ceea ce Comisia nu propune astăzi”, a deplâns ea.

„Comisia Europeană propune reguli minimaliste doar cu menţiunea locului de sacrificare şi uneori a locului de creştere … Este inacceptabil! Pentru noi, Comisia Europeană trebuie să îşi revadă documentul”, a declarat la rândul său eurodeputata conservatoare franceză Sophie Auconie (UDI).

Franţa este ţara cel mai afectată de scandaluri de fraudă privind cărnurile din produsele semipreparate. Dar exasperarea faţă de inerţia Comisiei este generală. „Avem deja aceste reguli pentru carne de vită. Nu văd de ce nu am avea aceleaşi norme pentru porc, pui, oaie şi alte cărnuri de animale”, a susţinut europarlamentarul laburist britanic Glenis Willmott, care a pregătit rezoluţia adoptată joi.

Etichetarea originii cărnii de vită a fost impusă în UE în 2002, după boala vacii nebune care a decimat numeroase bovine în Marea Britanie.

„Acest vot este un semnal pentru a reoferi încredere consumatorilor”, a comentat Monique Goyens, directoarea generală a BEUC, organizaţia europeană pentru apărarea consumatorilor.

„Deputaţii au auzit vocile a 90 la sută dintre cetăţenii europeni care au cerut să ştie de unde vin cărnurile pe care le cumpără. Comisia sper să nu rămână surdă la acest apel”, a conchis ea.

Comisia Europeană susţine că nu a primit mandat pentru a face o propunere de lege şi invocă un preţ mai mare cu 15 până la 50 la sută pentru industrie, care va fi refuzat de majoritatea statelor membre.

Te-ar mai putea interesa și
Peste o treime dintre anunţurile de angajare conţin informaţii despre salariul oferit – platformă recrutare
Peste o treime dintre anunţurile de angajare conţin informaţii despre salariul oferit – platformă recrutare
Un număr de 37.000 de locuri de muncă aveau în anunţul de angajare şi date despre salariul oferit, dintr-un total de peste 110.000 de posturi afişate, în primele trei luni ale acestui an, pe o......
Achiziții sănătoase, Buget fericit: Cele mai bune alegeri pentru sănătate la Prețuri Accesibile!
Achiziții sănătoase, Buget fericit: Cele mai bune alegeri pentru sănătate la Prețuri Accesibile!
Fie că vrei să slăbești sau să fii mai sănătos, ceea ce alegi să consumi va determina în mare măsură succesul ...
Profit net în creștere cu 93% pentru Transgaz: 241,94 milioane de lei după primul trimestru al acestui an
Profit net în creștere cu 93% pentru Transgaz: 241,94 milioane de lei după primul trimestru al acestui an
Transgaz a afişat un profit net de 241,94 milioane de lei după primul trimestru al acestui an, în creştere cu 93% faţă ...
Grevă a gunoierilor la Paris. Protestele ameninţă Jocurile Olimpice din Franţa
Grevă a gunoierilor la Paris. Protestele ameninţă Jocurile Olimpice din Franţa
O acţiune de protest a gunoierilor parizieni, care ameninţă toată perioada Jocurilor Olimpice, a debutat, marţi, în ...