Adidas raportează primele pierderi anuale din 1992 încoace, dar menţine plata dividendelor

Producătorul german de echipament sportiv Adidas a înregistrat anul trecut primele pierderi din 1992, în condiţiile în care directorul general Bjorn Gulden ia măsuri pentru redresarea brandului, după problemele cu artistul american Kanye, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 13 mart. 2024, 13:21
Adidas raportează primele pierderi anuale din 1992 încoace, dar menţine plata dividendelor

În octombrie 2022, Adidas a încetat să mai vândă pantofi sport Yeezy, rezultatul colaborării cu Kanye West, numit acum „Ye”, după ce acesta a făcut mai multe remarci antisemite pe social media şi în interviuri. Pierderea acestei linii foarte profitabile de produse a afectat vânzările realizate de Adidas, scrie Agerpres.

În primul an în funcţie al lui Bjorn Gulden, el a reluat vânzările de pantofi sport Yeezy pentru a goli stocul, în timp ce a încercat să majoreze vânzările mărcilor de încălţăminte, cum ar fi Samba şi Gazelle, şi să îmbunătăţească relaţiile cu retailerii. La Bursa de la Frankfurt, acţiunile Adidas s-au redresat, înregistrând o performanţă mai bună decât titlurile Nike şi Puma, de cât a preluat conducerea Gulden.

Adidas se aşteaptă la o îmbunătăţire a afacerii sale de bază, excluzând Yeezy, în 2024, cu o creştere de peste 10% în semestrul doi. Board-ul va propune menţinerea nemodificată a dividendelor pentru 2023, la 0,70 euro pe acţiune, chiar dacă compania a raportat pierderi nete de 58 milioane de euro, primele din 1992.

În trimestrul patru din 2023, vânzările de încălţăminte au crescut cu 8% iar cele de îmbrăcăminte au scăzut cu 13%.

Adidas se aşteaptă în acest an la o scădere a vânzărilor în America, a doua sa mare piaţă, în timp ce previzionează o redresare mai solidă în China, cu o creştere de peste 10%, după un avans de 8% în 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Albania: O nouă zi de proteste violente împotriva prim-ministrului Edi Rama
Albania: O nouă zi de proteste violente împotriva prim-ministrului Edi Rama
Protestatarii se adună sâmbătă la Tirana pentru a denunța condițiile proaste de studiu, corupția și pentru a cere demisia prim-ministrului Edi Rama după o săptămână marcată de violențe......
Ilie Bolojan: Dacă nu menţinem echilibrele țării, atunci o criză bugetară degenerează într-o criză economică
Ilie Bolojan: Dacă nu menţinem echilibrele țării, atunci o criză bugetară degenerează într-o criză economică
Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite şi cheltuieli ...
Se vor interzice tigăile antiaderente în Europa? Producătorul Tefal riscă un nou proces în Franța, iar UE pregătește noi reguli din 2027
Se vor interzice tigăile antiaderente în Europa? Producătorul Tefal riscă un nou proces în Franța, iar UE pregătește ...
Grupul francez SEB, proprietarul mărcii Tefal, riscă un nou proces în Franța din cauza utilizării substanțelor chimice ...
Violenţe în Paris pe timpul nopţii, după proteste în mare parte paşnice care au avut loc în toată Franţa
Violenţe în Paris pe timpul nopţii, după proteste în mare parte paşnice care au avut loc în toată Franţa
Sute de mii de persoane au participat la manifestațiile organizate sâmbătă în Franța, pentru al patrulea weekend consecutiv ...