Cum va fi vremea săptămâna următoare

Luni, vremea va fi caldă pentru această perioadă în toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe, în prima parte a zilei în nordul şi centrul ţării, iar spre sfârşitul nopţii izolat şi în vest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Economica.net - D, 09 feb. 2014, 14:04
Cum va fi vremea săptămâna următoare

Dimineaţa, izolat în estul Transilvaniei şi în Moldova vor fi condiţii de polei. La munte, la altitudini de peste 1500 m trecător vor mai fi şi lapoviţe sau ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua în sud, centru şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 grade în estul Transilvaniei şi 12 grade în Banat, iar cele minime între -12 grade în estul Transilvaniei şi în jur de 8 grade în Dealurile de Vest. Noaptea se va semnala ceaţă, local în sudul şi sud-estul teritoriului.

Vremea în Bucureşti

Valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod normal în această perioadă. Cerul va fi variabil, iar spre sfârşitul intervalului mai ales în zona preorăşenească se va forma ceaţă. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jur de 8 grade, iar cea minimă va fi de -4…-3 grade, uşor mai scăzută la periferie.

Vremea va fi caldă pentru a doua decadă a lunii februarie, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice, la deal şi la munte. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea în vestul şi nord-vestul ţării, unde local va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări la munte şi în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 6 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -8 grade în depresiuni şi 8…9 grade în Dealurile de Vest. În sudul şi în estul ţării şi izolat în rest, mai ales noaptea, se va semnala ceaţă, trecător asociată cu burniţă.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...