Autostrada Bucureștiului: A fost emis acordul de mediu pentru lotul 4 Nord

Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a emis zilele acestea Acordul de Mediu care cuprinde și restul lucrărilor afectate acum de ariile protejate, precum pasajul peste autostradă DJ301 și podul peste Lacul Cernica, a anunțat joi secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
Anemona Andone - J, 14 mart. 2024, 15:17
Autostrada Bucureștiului: A fost emis acordul de mediu pentru lotul 4 Nord

Acesta a amintit că Autorizația de Construire – Etapa I pentru execuția lucrărilor, care cuprinde autorizarea lucrărilor în zonele neafectate de modificările Acordului de Mediu, prin apariția ariilor protejate Lacul și Pădurea Cernica, a fost emisă anul trecut, conform căreia antreprenorul, Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, va construi:

– Pasaj peste calea ferată București Sud – Oltenița (km 51+077), care are o lungime de 504 m
– Pod pe autostradă peste Lacul Cernica și drum de exploatare la km 49+157 (o primă parte din pod: Culeea C1, Pilele P1 și P2), care are o lungime de 1274 m

„Urmează să emitem și aici Autorizația de Construire pentru această etapă, iar constructorul să înceapă lucrările.

Lotul 4 Nord al A0 are o lungime de 4,47 km, iar traseul acestuia se desfășoară pe teritoriul județului Ilfov între DN3 și începutul nodului rutier A2 (București-Constanța), pe raza localităţilor Pantelimon și Cernica. După ce Autostrada Bucureștiului intersectează DN3 la km 47+550, traseul acesteia se continuă ocolind proprietatea Mănăstirii Cernica, intersectează DJ301 și apoi traversează Lacul Cernica.

În august 2020, a fost semnat contractul „proiectare și execuție Autostrada de Centură București km 0+000-km 100+900, sector centura nord km 0+000-km 52+770, lot 4 km 47+600 – km 52+070”, cu ofertantul declarat câștigător, asocierea Sa & Pe Construct (lider de asociere) – Spedition UMB – Tehnostrade.

Valoarea contractului, la semnare: 312,63 milioane de lei fără TVA.
Lungime: 4,47 km
Sursa de finanțare: fonduri europene nerambursabile.

Te-ar mai putea interesa și
Hidrocentralele şi reactoarele nucleare din România şi paradoxul energetic din ţara noastră – opinie Dumitru Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă
Hidrocentralele şi reactoarele nucleare din România şi paradoxul energetic din ţara noastră – opinie Dumitru Chisăliţă, ...
România are hidrocentrale şi reactoare nucleare care pot produce electricitate la costuri relativ reduse, însă avantajul acestor resurse nu se regăseşte automat în facturile consumatorilor,......
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în ...
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de ...
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...