Din tot aurul extras vreodată s-ar putea face un cub cu latura de 20 de metri

Din timpul egiptenilor antici şi până astăzi s-au extras 170.000 de tone de aur.
Florin Cojocaru - S, 22 feb. 2014, 21:18
Din tot aurul extras vreodată s-ar putea face un cub cu latura de 20 de metri

Tot aurul extras şi exploatat de oameni, din cele mai vechi timpuri şi până azi, ocupă volumul unui cub cu latura de 20 de metri, potrivit datelor oferite de Rand Refinery, cel mai mare furnizor de aur din lume. În total, ar fi vorba de 170.000 de tone, „aur extras de la egiptenii antici şi până în acest moment”, au spus reprezentanţii companiei sud-africane.

Valoarea aceste cantităţi extrase, raportată la preţurile actuale, este de 7.000 de miliarde de dolari, mai puţin, spre exemplu, decât jumătate din PIB-ul de anul trecut al SUA (17.000 de miliarde de dolari).

În România, cantitatea de aur tranzacţionată anual se situează între 0,75 şi 2 tone, iar rezerva de aur a României gestionată de BNR atinge 105 tone. Cele mai mari rezerve de aur din lume sunt cele ale SUA, FMI şi Germania.

Rand Refinery, companie cu o experienţă de 90 de ani în extragerea şi prelucrarea aurului,  a intrat pe piaţa românească. De la înfiinţare, compania a rafinat aproape 50.000 de tone de aur pur, adică 30% din cantitatea totală de aur rafinată în lume, din antichitate şi până în prezent. Aceasta va pune la dispoziţia băncilor din România aurul fizic necesar pentru satisfacerea cerinţelor clienţilor.

Compania produce o gamă largă de produse finite, de la lingouri turnate la lingouri ştanţate, monede, medalioane şi plancheţi, semi-fabricate pentru industria bijuteriilor şi industria producătoare, şi furnizează servicii suport, logistică şi depozitare de valori. De asemenea, Rand Refinery este singura companie autorizată legal să bată moneda sud africană Kruggerrand.

Cei mai mari acţionari ai companiei sunt AngloGold Ashanti – 42,41% şi Sibanye Gold – 33,15%. Pentru 2012, Rand Refinery a raportat venituri de 870 milioane ranzi (58 milioane euro), în creştere cu 48%, şi un profit dublu, de 251 milioane ranzi (16,7 milioane euro), conform unui raport al companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile de ceasuri elvețiene în SUA au scăzut la jumătate în aprilie 2026, față de aceeași lună a anului trecut
Exporturile de ceasuri elvețiene în SUA au scăzut la jumătate în aprilie 2026, față de aceeași lună a anului trecut
Exporturile de ceasuri elveţiene au scăzut în luna aprilie 2026 faţă de luna aprilie 2025, când companiile se grăbeau să îşi facă stocuri în SUA înainte de intrarea în vigoare a......
Marco Rubio dă asigurări că politica SUA față de Taiwan nu s-a schimbat după vizita lui Trump în China
Marco Rubio dă asigurări că politica SUA față de Taiwan nu s-a schimbat după vizita lui Trump în China
Secretarul de stat american Marco Rubio a negat marţi că politica Statelor Unite faţă de Taiwan s-ar fi schimbat în ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 266 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, în timp ce rulajul ...
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
De la 1 iulie 2026, se aplică și în România Regulamentul UE nr 114/2023, primul act legislativ din lume care reglementează ...