Ministrul francez al economiei își dorește o „cumunitate europeană a inteligenţei artificiale”

Bruno Le Maire ministrul francez al economiei, „propune crearea unei comunităţi europene a inteligenţei artificiale” pentru a coordona mai bine mijloacele de inovare în domeniu.
AGERPRES - D, 17 mart. 2024, 17:51
Ministrul francez al economiei își dorește o „cumunitate europeană a inteligenţei artificiale

„Acest proiect ar reuni cei mai buni cercetători, cei mai buni oameni de ştiinţă, cele mai bune start-up-uri, cele mai bune centre de date în jurul unor principii comune, pentru a preveni derive securitare şi culturale”, a declarat Bruno Le Maire într-un interviu pentru Journal du Dimanche.

„Franţa are o perioadă de avans în IA (n.n. – Inteligență Artificială)”, potrivit lui, şi „trebuie să ghideze Europa spre un proiect ambiţios”, a spus ministrul într-un interviu de trei pagini cu alură de program politic, apărut duminică.

Programul francez Mistral IA este prezentat drept un exemplu de reuşită în domeniu. Mistral IA „a găsit în ţara noastră un ecosistem dinamic, fonduri, un model cultural, o dorinţă (…) Franţa va rămâne liderul Europei în materie de inteligenţă artificială dacă ne simplificăm şi mai mult procedurile, dacă punem la dispoziţie capitalurile necesare, dacă apărăm modelul nostru open source”, afirmă Bruno Le Maire.

„Europa are toate atuurile pentru a câştiga bătălia IA”, dă asigurări ministrul francez.

„A venit momentul ca Uniunea Europeană să îmbrăţişeze inovaţia şi riscul, privilegiind investiţiile masive înainte de reglementare. Ce vrem să devenim? Producători de noi cunoştinţe? Sau simpli clienţi ai Meta şi Google?”, a întrebat retoric Bruno Le Maire.

La jumătatea lui ianuarie, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a cerut UE să-şi „intensifice eforturile” pentru a nu rămâne în urmă în domeniul IA. Două săptămâni mai târziu, statele membre au aprobat o primă lege pentru reglementarea IA, ţinând cont în acelaşi timp de nevoile start-up-urilor.

„Europa este cea mai bun protecţie a noastră”, estimează ministrul economiei francez, reamintind mai multe exemple, fructe ale „solidarităţii europene”. El îşi doreşte de altfel „să se accelereze” şi „să se pună în aplicare” o „nouă strategie” de suveranitate economică europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită la sol de 1.702 metri pătraţi. Suprafaţa utilă este de 12.000 metri......
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenţionează să obţină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru ...