Gardienii de închisoare vor începe din 21 protestele, dacă nu li se vor aplica prevederile Legii salarizării unitare. Ei susțin că ar trebui să aibă salarii cu 25% mai mari

Angajaţii din penitenciare vor protesta, în majoritatea unităţilor de detenţie, din 21 martie, dacă nu li se aplică Legea salarizării unitare, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP), Florin Şchiopu.
AGERPRES - lun, 18 mart. 2024, 18:46
Gardienii de închisoare vor începe din 21 protestele, dacă nu li se vor aplica prevederile Legii salarizării unitare. Ei susțin că ar trebui să aibă salarii cu 25% mai mari

„În 2022, la 1 ianuarie, când ar fi trebuit să se încheie aplicarea Legii salarizării şi pentru sectorul de apărare, noi ar fi trebuit să avem salariile cu 25% mai mari. Nouă nu ne-au mai fost daţi ăia 25% (…) Dacă nu se aplică Legea salarizării, (…) declanşăm acţiuni de protest şi nu ne mai oprim”, a atras atenţia Florin Şchiopu, care a punctat că mitingurile vor culmina cu refuzul muncii suplimentare după 27 martie.

El a menţionat că angajaţii mai solicită actualizarea normei de hrană şi de echipare. De asemenea, Florin Şchiopu a punctat că ar mai fi nevoie de angajarea a cel puţin 7.000 de persoane şi a atras atenţia asupra faptului că sunt cadre din sistemul penitenciar care au concedii restante din 2022.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Poliţiştilor de Penitenciare (FPP) transmis, luni, Agerpres, Federaţia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP) şi FPP continuă protestele, pentru ca Guvernul „să-şi plătească datoria” pe care o are faţă de aceştia.

„Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, ne-a minţit. Cel puţin până la acest moment. În luna ianuarie ne-am întâlnit la sediul Ministerului Justiţiei cu (…) prim-ministrul Marcel Ciolacu, cu (…) viceprim-ministrul Marian Neacşu şi cu (…) ministrul Justiţiei, Alina Ştefania Gorghiu, la solicitarea organizaţiilor sindicale reprezentative din Sistemul Penitenciar din România. Solicitarea era legată de aplicarea şi pentru Sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Legii salarizării unice (L 153/2017). Ceream ca, măcar la doi ani de la aplicarea acestei legi pentru tot personalul bugetar, această lege să intre în vigoare şi pentru sistemul de apărare. În totalitate”, se arată în comunicat.

Sursa foto: Fppoffice.com

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
CFR Infrastructură Timișoara prezintă luni detalii despre stadiul lucrărilor la lotul 1 Caransebeș - Lugoj al liniei de cale ferată Caransebeș - Timișoara - Arad. Informațiile vizează în......
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă  – date INS
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă – date INS
Rata de ocupare a populaţiei României, cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, s-a situat la 68,8%, în trimestrul ...
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Preşedintele Oracle Corp, Larry Ellison, a anulat planul său ce prevedea vânzarea a 50 milioane de acţiuni în gigantul ...
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada doreşte o "alianţă unică" cu Uniunea Europeană, dar nu intenţionează să devină membră a acesteia, a declarat ...