Mai multe bonuri de masă pentru o largă categorie de bugetari. Scapă de restructurări sau desființări instituții importante din administrația locală- Proiect

Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) care aduce mai multe modificări legii 296/2023, cunoscută și ca legea austerității. Printre altele, nu se vor mai restructura unele instituții din zona administrațiilor locale și vor putea primi bonuri de masă sau indemnizații de hrană mărite o bună parte dintre bugetari.
Ion Dobreanu - mar, 19 mart. 2024, 11:42
Mai multe bonuri de masă pentru o largă categorie de bugetari. Scapă de restructurări sau desființări instituții importante din administrația locală- Proiect

Serviciile locale specializate de evidența populației, salvamontul, scafandrii civili din cadrul serviciilor de salvare acvatică, precum și toți lucrătorii din ” servicii publice de interes local sau județean, specializate, cu personalitate juridică, înființate și organizate în subordinea consiliilor locale sau consiliilor județene” scapă de aplicarea mai multor prevederi ale legii 296/2023, cunoscută și ca legea austerității. Este o nouă categorie largă de instituții care beneficiază de derogare de la prevederile respectivului act normativ, ]n acest caz fiind vorba despre desființarea sau reorganizarea unor entități din zona admnistrației locale care nu îndeplinesc anumite condiții.

Mai precis, arată un proiect de OUG aflat și în posesia Economica, instituțiilor mai sus amintite nu li se mai aplică următoarele prevederi  din legea 296:

(1) Începând cu data de 1 iulie 2024, instituțiile publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/ subordonarea/autoritatea autorităților administrației publice centrale/locale își pot desfășura activitatea dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

a) au un număr de peste 50 de posturi aprobate conform legii și efectiv ocupate în structurile organizatorice;

b) activitățile desfășurate de instituțiile publice nu se suprapun sau sunt similare cu alte activități desfășurate de alte instituții publice cu obiect de activitate același sau similar.

(2) Instituțiile publice care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin.

(1) se pot desființa/reorganiza/fuziona sau pot transfera activitatea și personalul încadrat către alte structuri organizatorice, inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea autorităților administrației publice locale/centrale/județene, prin modificarea corespunzătoare a numărului de posturi, organigramei și a regulamentelor de organizare și funcționare.

(3) Prin desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activității către alte structuri organizatorice, inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/ autoritatea/ subordonarea autorităților administrației publice locale/județene/ centrale, trebuie să rezulte cel puțin următoarele condiții cumulative:

a) o reducere cu cel puțin 15% a numărului de personal proporțional atât pentru funcțiile de conducere, cât și pentru funcțiile de execuție;

b) o reducere cu cel puțin 15% a cheltuielilor de funcționare, respectiv a cheltuielilor materiale și servicii

.(4) Forma prin care se reorganizează instituțiile publice care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1), respectiv: desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer de activitate și număr de personal, se aprobă prin hotărâri ale Guvernului României sau, după caz, prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale/județene.

Bonuri de masă peste limita prevăzută de lege pentru bună parte din bugetari

Pe de altă parte, OUG consultat de noi vine cu o derogare care reduce practic aplicarea a două întregi articole din legea 296 a majorității celor vizați inițial. Mai precis, este vorba despe cele două articole care arătau că valoarea tichetelor de masă sau a indemnizației de hrană nu poate depăși nivelul a două salarii minime brute/pe an.

Citește și: Angajaţii firmelor de stat cu pierderi vor putea primi drepturi de hrană, la fel ca înainte de intrarea în vigoare a Legii 296, dacă au salarii de cel mult 8.000 de lei net

” Cheltuielile privind drepturile de hrană/indemnizația de hrană/tichete de masă/norma de hrană, indiferent de denumirea acestora, stabilite conform reglementărilor legale sau conform contractelor colective de muncă, nu pot depăși anual contravaloarea a două salarii minim brute pe țară/an/persoană valabile la data de 1 ianuarie 2019, actualizată cu indicele prețului de consum comunicat de Institutul Național de Statistică. Actualizarea acestor drepturi se face începând cu luna ianuarie 2025.”, arată alin 1 din articolul 40 al legii mai sus menționate.

Proiectul de OUG consultat e noi propune ca de le această prevedere să fie exceptați toți cei care au încasat până la 31 decembrie 2023 bonuri de masă cu valoare mai mare decât cea stabilită în articolul de mai sus și care obțin venituri nete mai mici sau egale cu 8.000 de lei pe lună.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai dura însă
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai ...
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv contractul de preluare a combinatului chimic Azomureş, după ce vineri......
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente unui contract pentru serviciile publice oferite, pentru simplul fapt că acel contract nu există
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente ...
Operatorul Ferotrafic - TFI nu a încheiat cu statul, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), un contract de servicii ...
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune bugetară nejustificată”. Angajații din sectorul privat și cel bugetar au interese comune
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune ...
Nota de plată a dezechilibrelor bugetare nu poate fi pusă din nou pe umerii lucrătorilor, iar incapacitatea sau lipsa ...
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării Negre. Biletele au fost scoase la vânzare
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării ...
Cazinoul din Constanța a anunțat astăzi că din această toamnă inaugurează un nou festival internațional de muzică, ...