Băsescu se contrează cu Isărescu: Ideea „electoratei” a plecat de la BNR

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că ideea 'electoratei' a plecat de la Banca Naţională a României, menţionând că BNR ar trebui să părăsească 'linia de a fi controlată de un Guvern corupt'. Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat, anterior, că ideea acordării unor reduceri la impozite pentru debitorii care îşi restructurează creditele şi ajung să plătească până la 50% din rata lunară nu îi aparţine şi vine de la ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.
Economica.net - mar, 11 feb. 2014, 20:25
Băsescu se contrează cu Isărescu: Ideea

‘Am luat notă de afirmaţia lui Victor Ponta în care a mulţumit guvernatorului BNR că au muncit două luni, cu echipa de la BNR, pentru electorată. Nu mi-a venit să cred că BNR ar fi implicată în pregătirea unui astfel de program, pentru că el este un fals, este o păcăleală pentru cei care vor beneficia de ea, dar şi pentru ceilalţi români. Am verificat şi, într-adevăr, ideea a plecat de la BNR. Aşa că, nu aş mai vrea să-l văd pe mierosul purtător de cuvânt al BNR explicându-ne cum BNR nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase’, a declarat Băsescu, marţi, la B1 TV.

El a susţinut că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ar trebui să spună în mod public dacă a minţit premierul Victor Ponta când a spus că a făcut referire la implicarea Băncii Naţionale în privinţa ‘electoratei’.

‘Mâine, ori Mugur Isărescu să spună ‘a minţit Ponta’, dar îi va fi greu să spună pentru că la el, în BNR, s-a discutat cu Fondul, fără ca pe mine, care trebuie până la urmă să semnez aceasta scrisoare, să mă informeze cineva. Nici FMI nu era informat duminică, în schimb, luni, în ultima zi de evaluare, dimineaţa la BNR şi mai târziu, din câte ştiu, la Guvern, s-a pus problema acestei mârşăvii în faţa FMI, cu o o fermitate care a spus ‘ori sunteţi de acord, ori nu avem acord’. (…) Vreau ca BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un Guvern corupt. Imediat trebuie să o părăsească. Ştiu care este prestigiul BNR, instituţiile financiare ştiu că BNR a fost implicată în acest lucru, deci nu fac niciun rău BNR, pentru că rău şi l-au făcut ei’, a mai spus Băsescu.

Şeful statului a afirmat că el niciodată nu şi-a permis ‘abordări politice’ cu BNR.

‘Îmi pare rău, niciodată nu mi-am permis să le cer abordări politice, dar vad că este suficient să-i preseze puţin Guvernul. Este un lucru pe care BNR trebuie să-l lămurească public. Eu, dacă am greşit, dacă această discuţie nu a avut loc la BNR, îi anunţ de pe acum că îmi cer scuze, dar dacă nu, să va cereţi voi’, a conchis Băsescu.

La începutul lunii februarie, Ponta anunţa că Guvernul va adopta o ordonanţă prin care persoanele care au credite la bănci şi un venit de maximum 1.610 lei lunar pot ajunge, în urma unei înţelegeri cu banca, la înjumătăţirea ratei pe o perioadă de doi ani.

‘Este vorba despre o măsură care va fi adoptată printr-o ordonanţă a Guvernului. (…) Avem în sfârşit acordul partenerilor noştri internaţionali. Este o măsură de sprijin a persoanelor fizice care au credite la bănci. În primul rând, se aplică tuturor creditelor luate de persoanele fizice, fie că e vorba de salariaţi, fie că e vorba de pensionari. Condiţia este ca acestea să aibă un venit lunar mai mic sau cel mult egal cu salariul mediu net – 1.610 lei – şi să nu aibă restanţe mai vechi de 90 de zile la creditele bancare. Este o măsură care, evident, e opţională, nu e obligatorie pentru persoanele fizice, dar de care poate beneficia oricare din cei 907.000 de debitori, în acest moment, persoane fizice’, a spus Ponta, la acea dată.

El a menţionat că ‘măsura a fost discutată şi lucrată de mai bine de o lună şi cu Banca Naţională a României’.

Guvernatorul Mugur Isărescu spune că ideea acordării unor reduceri la impozite pentru debitorii care îşi restructurează creditele şi ajung să plătească până la 50% din rata lunară nu îi aparţine şi vine de la ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, care a prezentat-o în cele mai înalte cercuri ale lumii financiare.

„Domnul ministru (Liviu Voinea) este modest. Şi-a creat o schemă care îi aparţine, eu nu vreau să îmi asum meritele (…) Să ştiţi că a discutat şi cu Fondul şi pe la Ecofin. În toate ţările se caută aceste măsuri care să stimuleze consumul, şi care să nu facă rău”, a declarat guvernatorul Isărescu, solicitat să ofere detalii despre schema prezentată de guvern, prin care ratele debitorilor cu venituri sub medie ar urma să scadă la jumătate pe o perioadă de doi ani, aceşti fiind beneficiarii unui credit fiscal de până la 200 lei/lună pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.

Citește și Isărescu, despre schema creditelor: a fost ideea lui Voinea, nu vreau să îi iau meritele. Stimulăm consumul

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie organizată de Sotheby's pentru 960.000 de dolari, un preţ de peste 20......
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra ...
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...