Necesarul de finanţare al energiei nucleare, evaluat la 5.000 de miliarde de dolari, depăşeşte puterea băncilor

Reprezentanţii energiei nucleare se reunesc săptămâna aceasta la Bruxelles pe fondul unui val de sprijin al opiniei publice pentru centralele atomice, însă s-au lovit de reacţia timidă a bancherilor care au venit cu nota de plată a proiectelor lor ambiţioase, transmite Bloomberg.
AGERPRES - vin, 22 mart. 2024, 13:42
Necesarul de finanţare al energiei nucleare, evaluat la 5.000 de miliarde de dolari, depăşeşte puterea băncilor

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a convocat joi un Summit al Energiei Nucleare la Bruxelles pentru a impulsiona o tehnologie cu emisii reduse pe care mulţi o consideră crucială pentru atingerea obiectivelor climatice. Mai multe state, în principal occidentale, au promis că vor tripla producţia de energie nucleară până în 2050, însă bancherii au tras un semnal de alarmă cu privire la costurile uriaşe ale acestui program, scrie Agerpres.

„Dacă bancherii sunt pesimişti în unanimitate, asta devine o profeţie care se autoîndeplineşte”, a spus fostul secretar american al Energiei, Ernest Moniz după ce a ascultat un panel de reprezentanţi ai unor bănci internaţionale, care au explicat că nu sunt dispuşi să avanseze cele 5.000 de miliarde de dolari de care are nevoie industria energiei nucleare până în 2050.

„Bancherii cer argumente economice dovedite. Trebuie să găsim o modalitate pentru a face (-energia nucleară-nr.) predictibilă, stabilă, bancabilă şi accesibilă”, a declarat la rândul său ministrul ceh al Industriei, Jozef Sikela.

Proiectele de centrale nucleare din Occident au fost afectate de întârzieri şi depăşiri de costuri în ultimele decenii. Cel mai nou reactor nuclear din UE, Olkiluoto 3 din Finlanda, a început să producă electricitate anul trecut, la peste un deceniu şi la un buget de trei ori mai mare decât planul iniţial. Similar, în SUA, centrala nucleară de la Vogtle a demarat producţia cu o întârziere de şapte ani şi cu depăşiri de costuri de 16 miliarde de dolari.

„Riscurile acestor proiecte, aşa cum am văzut în realitate, par să fie foarte mari”, este de părere vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Thomas Ostros. Acesta a adăugat că deşi BEI, cea mai mare instituţie financiară multialaterală, nu închide uşa în faţa energiei nucleare, ea recomandă totuşi ţărilor care au nevoie urgentă de electricitate să se concentreze pe regenerabile şi îmbunătăţirea eficienţei energetice.

China şi Rusia construiesc cele mai multe reactoare. Însă modelul lor de dezvoltarea susţinut de stat este opus accentului pus de Europa şi SUA pe capitalul privat. Cel mai probabil asta va trebui să se schimbe dacă economiile occidentale vor să menţină cota de piaţă a energiei nucleare.

„Avem nevoie de implicare statului. Nu văd un alt model. Probabil avem nevoie de o implicare destul de mare a statului pentru a face proiectele bancabile”, a spus Ostros.

La rândul lor, Ines Rocha, director la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, şi Fernando Cubillos, bancher la Banca de Dezvoltare a Americii Latine, au spus şi ei că priorităţile lor de împrumuturi înclină spre regenerabile şi reţele de transport. „Energia nucleară vine abia la urmă”, a spus Cubillos.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...