Bogdan Ivan: Avem un blocaj la Poșta Română în negocierile cu sindicatele. Directorul companiei a plecat, fără să informeze pe nimeni, în China

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan (foto), spune că managementul Poştei Române "a rămas oarecum surd" la doleanţele exprimate de sindicalişti şi că există un blocaj în companie, pe care a încercat să îl rezolve prin mediere, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 22 mart. 2024, 16:53
Bogdan Ivan: Avem un blocaj la Poșta Română în negocierile cu sindicatele. Directorul companiei a plecat, fără să informeze pe nimeni, în China

Ivan a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în oraşul Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud, că a dorit să stea de vorbă în aceste zile cu directorul Poştei Române, dar a constatat că acesta este plecat din ţară, în China, motiv pentru aşteaptă întoarcerea acestuia pentru a primi explicaţii în legătură cu protestele declanşate de angajaţi.

„În momentul de faţă, cred că am depăşit a şaptea sau a opta rundă de negocieri şi am mediat această negociere între managementul Poştei Române, consiliul de administraţie şi sindicatul liber din Poşta Română. Până în momentul de faţă, din datele pe care le am şi le am actualizate, managementul Poştei Române a rămas oarecum surd la ceea ce au reclamat foarte mult oamenii. Am căutat o zonă de mediere. Din păcate, avem un blocaj acolo. Facem eforturi legale pentru a media acest conflict şi pentru a nu ajunge în situaţia în care oamenii să nu îşi primească drepturile şi Poşta Română să nu furnizeze aceste servicii. L-am căutat inclusiv în această săptămână pe domnul director al companiei pentru discuţii practice cu cei din sindicat. Din păcate, este plecat din ţară, fără să informeze pe nimeni, fără să informeze acţionarul majoritar: Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, consiliul de administraţie. Şi este plecat şi printr-o zonă puţin mai exotică, ca să spun aşa, undeva prin China. Aştept cu mare interes reîntoarcerea în ţară a domnului director general şi explicaţii clare în faţa acţionarului majoritar şi în faţa sindicatului, pe această temă, pentru a debloca situaţia”, a afirmat ministrul Bogdan Ivan, la conferinţa de presă la care au participat şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi premierul Marcel Ciolacu.

Miercuri, mai mulţi angajaţi ai Poştei Române din întreaga ţară s-au aflat în grevă de avertisment timp de două ore, iar sindicaliştii ameninţă că există posibilitatea declanşării unei greve generale în 29 martie, având în vedere că nu s-a reuşit semnarea unui nou contract colectiv de muncă.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Norvegia a vândut petrol de 6 miliarde de dolari în doar o lună, cea mai mare valoare din istorie
Norvegia a vândut petrol de 6 miliarde de dolari în doar o lună, cea mai mare valoare din istorie
Valoarea exporturilor de ţiţei ale Norvegiei a crescut în luna martie până la un nivel record, în contextul izbucnirii războiului din Orientul Mijlociu, ceea ce a dus excedentul comercial al......
Măsurile de răspuns la noul şoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare – Consiliul Fiscal
Măsurile de răspuns la noul şoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare – Consiliul Fiscal
Adoptarea măsurilor de răspuns la noul şoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare, consideră ...
Criza carburanților. O țară mare oprește curentul electric, timp de două ore în fiecare zi
Criza carburanților. O țară mare oprește curentul electric, timp de două ore în fiecare zi
Guvernul pakistanez a anunţat miercuri că furnizarea curentului electric va fi întreruptă timp de aproximativ două ore, ...
Popeyes inaugurează luna viitoare două magazine în România. Un nou oraș bifat pe harta deschiderilor
Popeyes inaugurează luna viitoare două magazine în România. Un nou oraș bifat pe harta deschiderilor
Popeyes continua expansiunea în România și deschide două noi restaurante luna viitoare, astfel că brandul va inaugura ...