Taxa auto se reduce din ianuarie 2012. Cine n-a plătit taxa o achită la prima vânzare

Taxa auto va fi redusă cu 25% de la 1 ianuarie 2012. Cei care au achitat-o deja vor primi înapoi diferenţa. Ei trebuie să meargă la organele fiscale competente pentru a-şi recupera banii. Vestea proastă este că această taxă va fi platită, în premieră, şi de cei care şi-au cumpărat maşini înainte de 2008 şi vor să le vândă. Taxa auto se va calcula în funcţie de vechimea maşinii, de capacitatea cilindrică şi de emisiile de dioxid de carbon.
Economica.net - J, 15 dec. 2011, 17:26

Taxa de poluare auto a fost adoptată, joi, de Camera Deputaţilor, care a fost forul decizional în cazul acestui proiect, astfel că, odată promulgată, legea va intra în vigoare, iar românii care şi-au cumpărat maşină înainte de 2007, din ţară sau străinătate, o vor plăti cu ocazia primei vânzări.

„Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iniţiat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, a fost aprobat de Camera Deputaţilor în şedinţa de joi şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României”, se arată într-un comunicat de joi al ministerului, potrivit Mediafax.

Actul normativ prevede, pe de-o parte, o reducere a taxei de poluare cu până la 25% faţă de variantele anterioare, astfel că cei care au plătit-o în vechea formă pot cere rambursarea diferenţei.

Pe de altă parte, noua lege încearcă să aplice principiul „poluatorul plăteşte”, astfel că noua taxă de poluare „va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă”.

„Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, în cazul înstrăinării acestora, după ce intră în vigoare această lege”, arată Ministerul Mediului, în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Motor auto la preț redus: Cum să faci o alegere inteligentă
Motor auto la preț redus: Cum să faci o alegere inteligentă
Când este necesară înlocuirea motorului Motorul este componenta cea mai complexă și mai valoroasă a unui vehicul. Uzura naturală acumulată pe parcursul sutelor de mii de kilometri,......
Cele nouă puteri nucleare au cheltuit pentru arsenalele lor peste 3.700 dolari/secundă în 2025 (ICAN)
Cele nouă puteri nucleare au cheltuit pentru arsenalele lor peste 3.700 dolari/secundă în 2025 (ICAN)
Cele nouă state dotate cu arme nucleare şi-au sporit cheltuielile pentru aceste arsenale cu 19% în anul 2025, potrivit ...
E bătaie pe super-tancurile petroliere. Record al ultimilor 18 ani pentru comenzi
E bătaie pe super-tancurile petroliere. Record al ultimilor 18 ani pentru comenzi
Armatorii din întreaga lume au plasat comenzi pentru un număr record de supertancuri petroliere noi, depăşind precedentul ...
Trump: Negocierile pentru un acord al SUA cu Iran se află în „etapa finală”
Trump: Negocierile pentru un acord al SUA cu Iran se află în „etapa finală”
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că negociatorii se află la "finalul" discuţiilor pentru un acord ...